Adresa bisericii şi informaţii utile

Parohia Sf. Grigorie Teologul

Maica Domnului de la Schiedam

Preot paroh: Protopop Dr. Ioan Dură

Av. des Sophoras 41, 1180 Bruxelles:België
E-mail: iondura@msn.com
www.biserica.nl

Adresa parohiei

Vlaardingerdijk 48, Schiedam (între oraşele Rotterdam şi Delft/Haga). Oraşul Schiedam are aproximativ 70.000 de locuitori.
Parcarea se face în parking-ul de la Monuta, din strada Burgemeester Honnerlage Gretelaan nr. 377, 3118 BA Schiedam.


Harta Schiedam
(clic, spre a se mări imaginea)

Cum se poate ajunge la biserică

  • Cu trenul:

    Venind dinspre gara Schiedam Centrum, vă daţi jos la gara Schiedam Nieuwland. Coborâţi de pe peron şi o luaţi prin pasajul de sub gară, de-a lungul străzii (aşadar, stând cu faţa în direcţia de mers a trenului, trebuie să o luaţi înspre stânga). Ca reper suplimentar, sediul poliţiei se află chiar lângă gară; pentru biserică trebuie sa treceţi de partea cealaltă a gării. Mergeţi drept înainte cam 500 metri (circa 7 minute), până când daţi de a doua intersecţie cu sens giratoriu, unde o luaţi la dreapta 150 metri, iar apoi la primul canal faceţi la stânga înspre parc. După 30 metri aţi ajuns la biserică (pe partea dreaptă). Puteţi intra prin parcarea aflată în dreapta aleii.

  • Cu trenul şi metroul:

    De la gara Schiedam Centrum puteţi lua metroul in direcţia “Spijkenisse” şi coborâţi la staţia “Troelstralaan”. Ieşiţi din staţie în sens contrar metroului cu care aţi venit şi mergeţi drept înainte circa 150 metri, până cand se termina rândul de case de pe dreapta. Aici faceţi la dreapta către parc şi după 30 metri aţi ajuns la biserică (pe partea dreaptă). Se intră prin parcarea de la Monuta în micul parc municipal care înconjoară biserica parohiei.

  • Cu maşina:
    • luaţi autostrada A20 dinspre Gouda, ieşirea nr. 10 (Schiedam-Noord)
    • urmăriţi direcţia Schiedam-Centrum
    • la al doilea sens giratoriu, faceţi la dreapta, pe: Burg. Honnerlage Gretelaan; după aproximativ 200 de metri, pe partea stangă, se află biserica; parcaţi în parcarea de la Monuta (Burg Honnerlage Gretelaan 377, 3118 BA, Schiedam).
    • sau, la al treilea sens giratoriu faceţi la dreapta şi vă aflaţi pe Vlaardingerdijk; după aproximativ 200 metri, pe partea dreaptă, în jos se afla biserica.
    • Parcarea pentru Sfintele Slujbe se face la Monuta (lângă parcul din jurul bisericii), din strada Burg Honnerlage Gretelaan, nr. 377.

Contact

Pentru orice alte lămuriri privitoare la programul Sfintelor Slujbe şi pentru săvârşirea oricărei Sfinte Slujbe (Botez, Cununie, Sfeştanie, Spovedanie, Parastas, Molitve, etc.) vă rugăm să contactaţi:

Cotizaţia de membru al parohiei

Reamintim că achitarea, la timp, a cotizaţiei de membru al parohiei, indică apartenenţa la aceasta, dreptul de a apela la serviciile preotului paroh şi posibilitatea de a fi ales în Consiliul parohial sau în Comitetul parohial.

Totodată, achitarea cotizaţiei de membru ajută parohia să-şi achite chiria mensuală, asigurările, costul veşmintelor preoţeşti, a obiectelor de cult, a cărţilor bisericeşti, a mobilierului şi a celorlalte obligaţii pecuniare (taxe, etc.), spre optima funcţionare a acesteia.

Potrivit hotărârii Consiliului parohial, cotizaţia anuală a membrilor parohiei trebuie depusă pe numărul de cont al băncii: IBAN = NL64ABNA0508186870, BIC = ABNANL2A, Zoetermeer, pe numele "Roemeens Orthodoxe Vereniging in Nederland".

Cotizaţia de membru al parohiei este, începând cu 1 ianuarie 2023, de 120 € de persoană şi de 150 € de familie.
Orice donații sunt binevenite.

Reamintim că, potrivit deciziei luate de Consiliul parohial, preotul paroh nu oficiază nici o sfântă slujbă (molitve, binecuvântări, pomeniri, parastase, botezuri, cununii, sfeştanii, etc.) la cei care nu sunt membri cotizanţi ai parohiei.

Consiliul parohial


© 2004 IOAN DURĂ