Demersuri, pledoarii și propuneri pentru un episcop ortodox român
în Belgia și în Țările de Jos
(septembrie 2015 - aprilie 2018)¹

Textul de mai jos a fost scris și inserat pe site-ul parohiei Sf. Grigorie Teologul din Țările de Jos (www.biserica.nl) în septembrie 2015, inițial, dar cum nici până în aprilie 2018 nu a fost sfințit un episcop vicar, de atunci am mai tot adăugat câte ceva în acesta, tocmai spre a consolida pledoariile pentru sfințirea unui ierarh pentru românii din Belgia și Țările de Jos.

Ierarhii Patriarhiei ecumenice și jurisdicţia sa canonică în Belgia

Primul ierarh al Patriarhiei ecumenice în Benelux cu reședința la Bruxelles a fost Emilianos (Zaharopoulos), începând din 11 noiembrie 1969, ca urmare a înființării "Mitropoliei Belgiei și a Exarhatului Țărilor de Jos și Luxemburgului" la 12 august 1969, fie și doar pentru câteva parohii existente în acel an în Belgia, numai una în Țările de Jos și nici una în Luxemburg.

Cinci ani mai târziu, adică în 1974, mitropolitul Emilianos a avut și un episcop vicar, pe Panteleimon (Kontoyannis). Mitropolitul Emilianos a fost Întâistătătorul mitropoliei până în decembrie 1981; apoi, la 23 ianuarie 1983, a fost ales ca succesor episcopul vicar, Panteleimon. Atunci, în 1983, mitropolia număra doar 13 parohii în Belgia, una în Țările de Jos și una în Luxemburg.

Din decembrie 1977, Mitropolitul Emilianos a avut și un episcop vicar în Țările de Jos, și anume pe P. S. Maximos, care din ianuarie 1983 avea să fie episcop vicar al mitropolitului Pantelimon. Iar din iunie 2003, mitropolitul Pantelimon avea să aibă episcop vicar și în Belgia, pe P. S. Athenagoras.

Biserica Ortodoxă din Belgia a fost recunoscută de statul belgian prin legea din 23 martie 1985.

Întâistătătorul mitropoliei este din 21 decembrie 2013 mitropolitul Athenagoras, flamand de origine, cu titulatura de "Arhiepiscop al Bruxelles-ului, Mitropolit al Belgiei și Exarh al Țărilor de Jos și al Luxemburgului". În decembrie 2017, mitropolia număra 26 de parohii în Belgia și catedrala Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Bruxelles, precum și Capela ortodoxă din Aeroportul Național din Bruxelles. Totodată, mitropolia avea sub jurisdicția sa canonică și patru parohii ortodoxe de tradiție rusă în Europa Occidentală, aflate în Belgia. Și tot în decembrie 2017, mitropolia avea nouă parohii în Țările de Jos și respectiv două în Luxemburg.

Tot în Belgia, în 2017, existau și patru parohii ortodoxe de tradiție rusă, din care două se aflau în Bruxelles și celelalte două în Valonia. Și toate cele patru parohii aparțin de Exarhatul parohiilor ortodoxe de tradiție rusă în Europa occidentală, condus de arhiepiscopul Jean de Paris (rue Daru 12), aflat sub jurisdicția canonică a Patriarhiei ecumenice (a se vedea, www.orthodoxia.be).

De asemenea, tot în Belgia, și anume în Flandra, există trei parohii ortodoxe ucrainiene care-și au episcopul acestora, cu sediul la Gent. Episcopul, Ioan Derewianka, aparține de Arhiepiscopia de la Paris (rue Daru 12), aflată sub jurisdicția canonică a Patriarhiei ecumenice.

Din martie 1988, mitropolitul Patriarhiei ecumenice de la Bruxelles este recunoscut de autoritățile statului belgian drept organul reprezentativ al Bisericii Ortodoxe în Belgia, în relațiile cu acestea. (A se vedea "Monitorul belgian" ("Moniteur belge") de Joi, 31 martie 1988, nr. 63).

Ierarhii Patriarhiei Bisericii Rusiei și jurisdicţia sa canonică în Belgia

Cu patru decenii mai înainte de Patriarhia ecumenică, și anume în 1929, Biserica Rusă a înființat Episcopia Bruxelles-ului și a Belgiei, cu catedrala în biserica Sfântul Nicolae din capitala acesteia, cu două parohii, fiind păstorită de episcopul Alexandre (Nemolovsky) (1886-1960) până în 1960. Respectiva eparhie a fost înălțată la treapta de arhiepiscopie, iar ierarhul Alexandre recunoscut de autoritățile statului belgian cu titlul de "Arhiepiscop ortodox rus al Bruxelles-ului și al Belgiei".

Odată cu ocuparea Belgiei de către armata germană, arhiepiscopul Alexandre "a fost arestat în 1940 și deportat în Germania". ("Histoire de l'Eglise orthodoxe en Europe occidentale au 20e siècle", Colecția "Dialogue entre orthodoxes", Paris, 2005, p. 105). Reîntorcându-se în Belgia, cu ajutorul Domnului, arhiepiscopul Alexandre a trecut sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei în 1946. (A se vedea, "Histoire...", p. 106). Totodată de menționat că, deja, în 1937, autoritățile statului belgian acordaseră arhiepiscopiei ruse statutul de "instituție de utilitate publică". (A se vedea, "Histoire...", p. 105).

Succesorul arhiepiscopului Alexandre a fost Vasilii (Krivoșein) (1900 - † 22 sept. 1985) - fost monah athonit și cunoscut teolog patrolog - din 1960 și până în 1985, și pe care subsemnatul a avut prilejul să-l cunoască și să primească binecuvântarea sa arhierească. Aici se cade amintită voluminoasa sa lucrare consacrată Sf. Simeon Noul Teolog: Archevêque Basile Krivochéine, Dans la lumière du Christ. Saint Symeon le Nouveau Théologien 949-1022. Vie-Spiritualité - Doctrine. Editions de Chevetogne, 1980, 426 p. (Despre arhiepiscopul Vasilii Krivocheine, a se vedea: Archpriest Boris Bobrinskoy, In memoriam: Archbishop Basil of Brussels (1900-1985), în "Sourozi". A Journal of Orthodox Life and Thought, No. 23, February 1986, p. 1-4). În limba română, a se vedea: Arhiepiscopul Vasile Krivoșein, Biserica sobornicească. Texte ecleziologice. Traducere din limba rusă de Nicolae Crețu, Editura Sophia, București, 2012.)

Din 11 aprilie 1987 și până în prezent (2018), arhiepiscop este Simeon (Ichounine).

În anii de păstorire ai arhiepiscopului Simeon, J. P. Hamblenne a publicat un voluminos volum consacrat sfinților din Belgia primului mileniu. (A se vedea, J.P. Hamblenne, Saints et saintes de la Belgique au premier millénaire Editions Altaïr, ediția I-a, 360 pagini; ediția a II-a, 462 pagini - ambele ediții fără indicarea locului apariției). Apropo, în Țările de Jos nu a fost încă editat un volum cu sfinții și sfintele primului mileniu din acestea, ca în Belgia.

Arhiepiscopia rusă număra în Belgia, în septembrie 2015, 14 parohii și 2 mănăstiri.

De semnalat că în anii '60 și '70 ai secolului trecut au fost înființate primele parohii ortodoxe francofone și neerlandofone în Belgia și tot în aceeași perioadă de timp și cele ortodoxe neerlandofone în Țările de Jos. Iar toate aceste parohii francofone și neerlandofone au intrat sub oblăduirea canonică a arhiepiscopiei ruse și a mitropoliei grecești, ambele cu sediu la Bruxelles și singurele eparhii ortodoxe existente atunci în Benelux.

Ierarhii Patriarhiei Bisericii Rusiei și ai Patriarhiei ecumenice și jurisdicţia acestora în Țările de Jos

Cu privire la Țările de Jos, mai întâi, de precizat că parohiile ortodoxe din această țară dependente de Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor se aflau sub omoforul arhiepiscopului acesteia, cu sediul la Bruxelles, începând din 1950 (înainte de 1950 sediul era la Paris). Iar arhiepiscop al respectivelor parohii din Țările de Jos a fost Ioan Maximovici (1896 - † 2 iulie 1966) până la plecarea sa din Europa în SUA, la San Francisco, în 1962. (Și, după cum se cunoaște, ierarhul Ioan Maximovici a fost canonizat, fiind sfânt al Bisericii Ortodoxe).

Primul episcop ortodox cu reședința în Țările de Jos, și anume la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Haga, a fost olandezul Jacob (Akkersdijk), fost călugăr catolic trecut la Ortodoxie și sfințit episcop vicar de ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse din afara granițelor, și anume de mitropolitul Filaret din New York, în septembrie 1965. Însă, în 1972, mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, parohiile și episcopul vicar Jacob au trecut sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Moscovei. Iar de la 18 august a aceluiași an, 1972, vlădica Jacob este numit episcop al Hagii și Țărilor de Jos.

Câțiva ani mai târziu, și anume în 1979, episcopul Jacob avea să fie înălțat de Patriarhia Moscovei la treapta de arhiepiscop. Apoi în 1988, arhiepiscopul Jacob s-a retras și în 1991 avea să adoarmă în Domnul. Și astfel se face că din 1988, Patriarhia Moscovei nu a mai avut ierarh cu sediul în Olanda până la 28 decembrie 2017. Iar din 1997 și până la 28 decembrie 2017, arhiepiscopul de la Bruxelles al Patriarhiei Moscovei, Simon, a fost locum tenens (locțiitor) al "Episcopiei de la Haga și a Țărilor de Jos". Aceasta întrucât la 28 decembrie 2017, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a desemnat pe "Arhiepiscopul Elisey ca Arhiepiscop al Hagii și al Țărilor de Jos" și, totodată, l-a deșarjat de supravegherea Eparhiei de Sourozh (Marea Britanie). De asemenea, tot la 28 decembrie 2017, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a deșarjat pe Arhiepiscopul Simon de la Bruxelles de atribuțiile de Exarh al Eparhiei Hagii și Țărilor de Jos. Așadar, începând cu 28 decembrie 2017, Patriarhia Moscovei are un arhiepiscop în Țările de Jos.

Patriarhia Moscovei avea în Țările de Jos, în februarie 2018, șapte parohii, majoritatea cu biserici proprii. (Despre Biserica Ortodoxă din Olanda, a se vedea, mai pe larg, în lucrarea "Histoire de l'Eglise orthodoxe en Europe occidentale au 20e siècle", în colecția "Dialogue entre Orthodoxes", Paris, 2005, p. 114-126).

La rândul ei, Patriarhia ecumenică, prin mitropolitul său de la Bruxelles, a sfințit episcop vicar al Țărilor de Jos pe Ieromonahul Maximos (Mastichis), la 11 decembrie 1977, cu sediul la Rotterdam, unde avea să locuiască până la 1 aprilie 1997, când când chiriarhul său l-a adus în Bruxelles, unde, spre deosebire de Rotterdam, era și salarizat de statul belgian ca episcop vicar al mitropoliei grecești.

Prea Sfințitul Maximos a fost episcop vicar cu reședința la Bruxelles până la 23 ianuarie 2015, când a adormit în Domnul. Cu precizarea că, în Țările de Jos, P. S. Maximos a fost episcop vicar al unei singure parohii - Sf. Nicolae din Rotterdam - timp de aproape zece ani! Pe la sfârșitul anului 2017, în Țările de Jos erau nouă parohii sub jurisdicția canonică a mitropoliei de la Bruxelles a Patriarhiei ecumenice.

Ierarhii Patriarhiei Ortodoxe Române și jurisdicţia canonică a acestora în Belgia și Țările de Jos
(de la întemeierea primelor parohii în cele două țări și până în prezent)

Parohiile ortodoxe române existente în Belgia și Olanda au aparținut, de la întemeierea primelor enorii și până în prezent (2018), de arhiepiscopia de la Paris, ridicată de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la această treaptă în 12 decembrie 1974 cu titulatura de Arhiepiscopia ortodoxă română pentru Europa Centrală și Occidentală. Devenită apoi, în 1994, Arhiepiscopia Occidentală și Meridională, iar din 2008, Arhiepiscopia Europei Occidentale. Sediul arhiepiscopiei este la Paris, de la înființare și până în prezent.

La 21 octombrie 2001, Arhiepiscopia Occidentală și Meridională de la Paris a fost ridicată la rang de mitropolie (1), iar Î. P. S. Iosif a primit titlul de mitropolit.

Ierarhii arhiepiscopiei de la Paris care au avut jurisdicție canonică asupra parohiilor ortodoxe române din Belgia și Olanda, de la întemeierea acestora și până în prezent (2018), sunt trei. Întâiul ierarh a fost Î. P. S. Adrian (16 noiembrie 1982 - septembrie 1990). Al doilea ierarh, dar locum tenens (locțiitor), a fost Î. P. S. Serafim (5 iulie 1994-martie 1998). Iar de la 15 martie 1998 și în continuare este Î. P. S. Iosif.

Până în anul 1990, în Belgia erau doar două parohii și anume una la Bruxelles și cealaltă la Liège, iar în Olanda, una, întemeiată de semnatarul acestor rânduri în timp ce își pregătea al doilea doctorat la Universitatea din Louvain și pentru care a și fost hirotonit preot și în care slujește până acum (2018).

___________
1) Se cade menționat că Preotul Ioan Dură a fost primul care a cerut, public, ridicarea Arhiepiscopiei de la Paris la treapta de mitropolie încă din iunie 1992. Concret, în raportul său, "Biserica ortodoxă - stindard al unirii românilor", susținut în cadrul secției "Istorie și culte" a "Primului Forum al românilor și originarilor din România", organizat de Fundația Culturală Română la Neptun, 22-27 iunie 1992, Părintele Ioan a cerut ridicarea arhiepiscopiei de la Paris la rangul de mitropolie. Iată, de altfel, ce consemna însăși Fundația Culturală Română în lucrarea sa, întocmită după susținerea rapoartelor în cele patru secții ale Primului Forum de la Neptun, despre cele afirmate de Parintele Ioan în raportul său amintit:
"Dr. IOAN DURĂ - Belgia: "Biserica ortodoxă - stindard al unirii românilor"
Au trecut doi ani și jumătate de la răsturnarea dictaturii comunist-ceaușiste și se poate constata - susține vorbitorul - că problemele diasporei ortodoxe române rămân, în continuare, nerezolvate. Pe de o parte, Arhiepiscopia de la Paris, care începând de la 30 aprilie 1992 n-are nici ierarh, așteaptă să fie reorganizată. S-ar cuveni, de asemenea, ca Sfântul Sinod să ridice această Arhiepiscopie la treapta de mitropolie, egală celorlalte eparhii din diaspora greacă și rusă. ..."
(Fundația Culturală Română, Primul Forum al românilor și originarilor din România, Neptun, 22-27 iunie 1992, p. 28).

Mănăstiri ortodoxe în Belgia și în Țările de Jos

Mănăstiri ortodoxe în Belgia

Așezămintele monahale ortodoxe din Belgia în 2018 sunt trei și anume: a) două mănăstiri ale Arhiepiscopiei ortodoxe ruse de la Bruxelles: una la Pervijz, în Flandra, de monahi, înființată în 1976, și cealaltă la Trazegnies, în Valonia, de maici, în 2000; b) o mănăstire a Arhiepiscopiei ortodoxe române a Europei Occidentale la Vedrindin /Namur în Valonia, de maici, din 2011.

Mănăstiri ortodoxe în Țările de Jos

În martie 2018, în Țările de Jos erau trei mănăstiri, din care două de călugărițe și una de călugări. Cele trei mănăstiri sunt: a) Nașterea Maicii Domnului de la Asten, de călugărițe și de limbă olandeză (mitropolia greacă de la Bruxelles); b) Sfântul Ioan Botezătorul de la Haga, de călugărițe și de limbă olandeză (arhiepiscopia rusă de la Haga); c) Sfântul Nicolae de la Hemelum din Friesland (nordul Olandei), înființată în 1999, de călugări, cu folosința limbilor, olandeză, slavonă și frizonă (arhiepiscopia rusă de la Haga). De precizat că Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Haga a fost înființată în 1954, atât pentru călugări cât și pentru călugărițe, fiind, de altfel, cel mai vechi așezământ monahal ortodox din Țările de Jos; iar din 2002 a rămas doar de călugărițe. Mănăstirea a fost înființată de cei doi monahi ortodocși olandezi, și anume, Jacob Akkersdijk, viitorul episcop, și Adriaan Korporaal, arhimandritul de mai târziu și traducătorul neobosit al cărților liturgice ortodoxe în limba olandeză. Părintele Adriaan a adormit în Domnul la 30 mai 2002.

Autorul acestor rânduri a încercat și s-a nevoit, în ultimii ani, să înființeze un așezământ monahal ortodox românesc în Țările de Jos, dar nefiind ajutat n-a reușit, însă speranța în reușită, cu ajutorul și cu voia Domnului, a rămas intactă. (A se vedea rubrica, "Demersuri pentru înființarea unui așezământ monahal ortodox român în Țările de Jos în anii 2012-2013" de pe site-ul parohiei: www.biserica.nl.)

Ierarhi ortodocși în Belgia și Țările de Jos în prezent (2018)

În 2011, în Belgia erau deja 5 ierarhi ortodocși, și anume: 1 mitropolit grec al Beneluxului, cu 2 episcopi vicari (toți 3 cu reședința la Bruxelles și aparținând Patriarhiei ecumenice); 1 arhiepiscop rus al Belgiei și locum tenens al scaunului episcopal de la Haga, cu numai trei parohii în Țările de Jos, cu reședința la Bruxelles, sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei; 1 episcop ucrainian Ioan (Derewianka), cu sediul la Gent, în Flandra, cu doar trei parohii și care aparține de arhiepiscopia de la Paris (rue Daru) a Patriarhiei ecumenice. Iar cu începere din 2015 și Patriarhia Georgiei își are episcopul ei în Belgia, cu reședința tot la Bruxelles, cu doar două parohii ortodoxe georgiene (una la Anvers și cealaltă, foarte recentă, la Bruxelles) și nici una în Țările de Jos, până în 2015. Cu precizarea că după sosirea sa la Bruxelles, episcopul Dositei (Bogveradze), sfințit la 15 iunie 2014, s-a nevoit, personal, și a înființat două parohii în Țările de Jos, în 2015-2016, primele ale Patriarhiei Bisericii Ortodoxe a Georgiei, de altfel, în această țară. Și aceasta întrucât, începând din 2016, P. S. Dositei este și episcopul Olandei. Totodată de precizat că episcopul Dositei aparține de eparhia Europei Occidentale a Patriarhiei Georgiei. Prin urmare, la începutul anului 2015, în Bruxelles își aveau reședința ierarhii a trei patriarhate: Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Moscovei și Patriarhia Georgiei.

În afară de ierarhii ortodocși de care am amintit, mai sus, în capitala Belgiei își aveau reședința, în iulie 2015, încă doi ierarhi ortodocși, în calitate de conducători ai reprezentanței Bisericilor lor pe lângă Instituțiile europene, și anume un episcop al Bisericii Greciei și celălalt al Bisericii Ciprului. Ambele Biserici, adică a Greciei și a Ciprului, au urmat, de altfel, Patriarhia ecumenică care-și deschisese la 10 ianuarie 1995 un birou permanent pe lângă Uniunea Europeană, numit "Birou al Bisericii Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană" ("Bureau de l'Eglise Orthodoxe auprès de l'UE"), nume ce îl poartă și în 2018. La rândul ei și Patriarhia Moscovei a deschis Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Ruse pe lângă Instituțiile europene în 2002, cu un birou permanent în clădirile parohiei Sfânta Treime din Bruxelles. Președintele respectivei reprezentanțe a fost Mitropolitul Ilarion (Alfeev) de Volokolams până în 2009, în prezent, președinte al Departamentului de Relații externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, iar de atunci și până în prezent (2018), Biserica Ortodoxă Rusă a fost reprezentată de preoți ai săi din Bruxelles. Iar în ultimii ani, inclusiv 2018, Biserica Ortodoxă Rusă este reprezentată la instituțiile europene de la Bruxelles de către egumenul Phillip (Ryabykh) din capitala Belgiei. Biserica Ortodoxă a Greciei și-a deschis oficial reprezentanța pe lângă Instituțiile europene de la Bruxelles în octombrie 2003, iar Biserica Ortodoxă a Ciprului după intrarea țării în UE, în 2004.

O realitate din viața ecleziastică ortodoxă a Țărilor de Jos se mai cade a fi semnalată, și anume, că din 1997 și până la 28 decembrie 2017 în acestea nu și-a avut sediul nici un ierarh ortodox, fie vicar sau eparhiot. Cu precizarea că în toți acești ani, mitropoliții Patriarhiei ecumenice de la Bruxelles, Î. P. S. Pantelimon și Î. P. S. Athenagoras, au fost exarhi ai Țărilor de Jos. Însă, începând din 2016, Țările de Jos au un episcop și anume pe P. S. Dositei al eparhiei Europei Occidentale a Patriarhiei Georgiei, dar cu sediul la Bruxelles, fiind Episcop al Belgiei și al Țărilor de Jos. Iar din 28 decembrie 2017 Țările de Jos au și un ierarh cu sediul în acestea, și anume un arhiepiscop, în persoana Î. P. S. Elisey al Patriarhiei Moscovei. Firește, doar prezența unui ierarh român lipsește în Țările de Jos, ca și în Belgia, ce-i drept!

Demersuri, pledoarii și propuneri pentru un episcop vicar din Belgia și Țările de Jos (2011-2017)

Românii din Belgia – Statistici

Arhiepiscopia ortodoxă română a Europei occidentale de la Paris, sub a cărei jurisdicție canonică se află parohiile ortodoxe române din Belgia și Țările de Jos, nu are nici până în prezent un ierarh în cele două țări. În Belgia francofonă și flamandă, românii ortodocși sunt de câțiva ani buni cei mai numeroși, întrecând cu mult ca număr pe grecii și pe rușii care trăiesc în această țară. De notat că în suplimentul numărului 1 al revistei, "Balcanii și Europa", București, 2013, și întitulat "Românii peste hotare: Germania, Belgia, Olanda", au fost menționate toate parohiile ortodoxe române din Belgia și Olanda, în funcțiune în acel an și cu indicarea adreselor bisericilor și preoților slujitori ale acestora. Totodată potrivit celor consemnate în același număr 1 al revistei de mai sus, în 2013, românii din Olanda erau estimați a fi "în jur de 16.000 de persoane", iar în Belgia "în număr de aproximativ 50.000" (p. 3). De altfel, chiar aceeași publicație românească destinată diasporei, în numărul 3 apărut în 2015, scrie că "în mod oficial, peste 50.000 de români sunt stabiliți în Belgia, dintre care 27.000 sunt la Bruxelles". ("Români peste hotare: Germania, Belgia, Olanda. Supliment "Balcanii și Europa", nr. 3, 2015, p. 9). Iar, potrivit celor consemnate într-un articol publicat în presa română în iulie 2015 redactat în baza studiului realizat de Jean-Pierre Hermia de la Institutul de Statistică și Analiză din Bruxelles (ISAB), românii din Bruxelles constituiau a treia comunitate de imigranți - "aproximativ 34.000 de români locuiesc în regiunea Bruxelles-Capitală" - dar și prima creștină ortodoxă. (Articolul "Românii, a treia cea mai importantă comunitate de imigranți din Bruxelles", din 9 iulie 2015, pe : www.ziare.com).

Interesant este că la 16 septembrie 2015, Thomas Bernard a publicat în cotidianul belgian "L'avenir" articolul întitulat "Quelles sont les nationalités les plus présentes en Belgique? (carte interactive)" ("Care sunt naționalitățile cele mai prezente în Belgia? (hartă interactivă)") și în care autorul scrie că la 1 ianuarie 2015, deja, în Belgia locuiau "65.768" români. Evident, însă, că la numărul de 65.768 se cuvine adăugat și miile de români din Belgia cu cetățenie belgiană și care nu sunt trecuți în statistica întreprinsă de statul federal belgian. (A se vedea statistica: "http://statbel.fgov.be/fr/modules/publications/statistiques/population/downloads/population_totale_etrangere_et_belge.jsp"). De asemenea, în același articol, autorul relevă, în baza datelor aceleași statistici, că în Bruxelles românii sunt "a treia naționalitate străină", și care numără "33.399". Dar și la Bruxelles, la cele "33.399" nu sunt trecute, firește, miile de români cu cetățenie belgiană, precum și cetățenii români care lucrează în instituții europene și internaționale din Bruxelles. Ca să nu mai amintim că în prezent, 2018, numărul românilor din Belgia este, deja, mai mare decât cel de la 1 ianuarie a anului 2015.

La rândul său și un cotidian de limbă flamandă, și anume "Nieuwsblad", din 21 septembrie 2015, a publicat articolul lui Joram Nijs, întitulat "Zoveel buitenlanders wonen er is ons land. Overzicht. Belgie telt 1,25 miljoen buitenlanders". ("Câți străini locuiesc pe teritoriul nostru. Survol. Belgia numără 1,25 milioane de străini"). (A se vedea http://www.nieuwsblad.be/cnt/dmf20150922_01880481). Și în tabelul statistic prezentat în articolul său, Joram Nijs menționează pe români ca fiind a șasea naționalitate străină din Belgia, cu un număr de 65.768, în timp ce grecii sunt a patrusprezecea, cu 16.275, iar rușii a cinsprezecea, cu 12.434. Totodată, Joram Nijs precizează în articolul său că: "Cifrele menționate nu includ însă și pe belgienii de origine străină care și-au dobândit, între timp, cetățenia belgiană". Deci, o dată în plus, mărturia scrisă a lui Joram Nijs atestă, fără tăgadă, că numărul românilor în Belgia este cu mult mai mare decât cel indicat în respectiva statistică a statului federal belgian. Dar autorul articolului din "Nieuwsblad" ne mai indică și faptul că în Bruxelles, adică în sectoarele acestuia, sunt foarte mulți români, ca de exemplu, în sectorul Anderlecht, în care locuiau 5.583. Număr la care se mai adaugă și de această dată, evident, românii cu cetățenie belgiană. Și, totuși, în Anderlecht nu există nici o parohie ortodoxă română!

Spre uimirea subsemnatului, însă, la 18 septembrie 2015 presa română din București consemna că "în Belgia" românii sunt în număr de "73.487 înregistrați și 93.487 în total". (Thomas Dincă, Un sfert din România a emigrat, chiar și în Congo, în "Profit", Vineri, 18 septembrie 2015). De menționat că articolul domnului Dincă a fost prezentat și publicat, a doua zi, pe 19 septembrie, în "Capital", cu titlul "Românii pleacă masiv din Țară"). Iată deci câți români erau atunci în Belgia și din care cei mai mulți locuiau la Bruxelles, de unde și necesitatea stringentă de a fi înființate noi parohii și de avea un ierarh în Belgia.

Referitor la românii din Belgia să mai precizăm că, Miercuri, 16 decembrie 2015, în cotidianul "La Libre Belgique" a fost publicată o hartă cu naţionalităţile străine cele mai reprezentative din localităţile Belgiei, între care, fireşte, şi cei cu naţionalitate română în unele dintre acestea. (A se vedea : http://www.lalibre.be/actu/belgique/decouvrez-les-nationalites-etrangeres-les-plus-representees-dans-votre-commune-carte-56716b1c3570ed38949bb473.)

Conform însă statisticii publicate de Institutul bruxellez de statistică și analiză (IBSA), Marți, 20 februarie 2018, românii sunt al doilea cel mai numeros grup de străini din Bruxelles, după francezi. Concret, potrivit aceleași surse, românii reprezintă 9,3% dintre străinii din Bruxelles. Mai mult, tot după aceeași sursă, "în regiunea Bruxelles erau înregistrați în 2017, aproape 40.000 de români instalați legal". Și, totodată, sursa IBSA preciza că: "Concentrată inițial în Cartierul european și la Pentagon, prezența românilor în regiunea Bruxelles, în mod clar mai puțin legată printr-o rețea decât a echivalentului său polonez, s-a dispersat rapid într-un ansamblu de cartiere ale 'semilunii' sărace și periferiei sale vestice. Anderlecht, Koekelberg, Cartierul Maritim, Laeken și Brabant sunt cartiere unde românii reprezentau peste 5% din populația totală la 1 ianuarie 2013". Firește la cele de mai sus se cuvine precizat că: a) dacă la 1 ianuarie 2013, în localitățile menționate ale periferiei vestice ale Bruxelles-ului, românii, rezidenți legal în aceasta, reprezentau 5% din populația acelora, cinci ani mai târziu, adică la 1 ianuarie 2018, ei erau, cert, mult mai numeroși; b) Institutul bruxellez de statistică și analiză a înregistrat, în Bruxelles - ca de altfel așa cum procedează pentru toată Belgia - doar pe românii cu naționalitate română și nu și pe cei care au și cetățenie belgiană, al cărui număr este destul de mare; c) în fine, regretabil este că în niciunul din cartierele amintite, mai sus, ale Bruxelles-ului și unde românii sunt cei mai numeroși, nu există nici o parohie ortodoxă română!

Parohii ortodoxe române existente în Bruxelles

Cu toate că imigrația română este prima comunitate ortodoxă din Bruxelles, aceasta are mult mai puține parohii în raport cu comunitatea greacă și rusă din același oraș. Așa se face că, în septembrie 2015, la Bruxelles, arhiepiscopia noastră de la Paris avea numai două parohii, din care una înființată în 1978 cu hramul Buna Vestire; cealaltă, cu hramul Sfântul Nicolae, în 2006, datorată răposatului profesor de muzică și reputat flautist Emil Bîclea din Bruxelles, cel care a găsit și biserica cu anexele acesteia, fostă mănăstire franciscană, cumpărată apoi cu fonduri de la statul român și Patriarhia Română. (A se vedea, Pr. Prof. Dr. Marin Velea, De la utopie la realitate, Bruxelles, 2010, p. 3). De altfel, Parohia Buna Vestire din Bruxelles, înființată în 1978 și dependentă canonic de arhiepiscopia de la Paris, a fost singura care a funcționat în capitala Belgiei până în 2006, adică timp de 28 de ani. Firește, cum să nu ne mai mire atunci faptul că din cauza numărului extrem de mare al românilor în Bruxelles, Parohia Sfântul Nicolae, de la înființarea ei în 2006 și până în prezent, a depășit limitele a ceea ce poate fi cu adevărat o parohie, chiar dacă are între trei și cinci preoți slujitori și doi-trei diaconi. Remediul, desigur, ar fi înființarea grabnică de parohii ortodoxe române în Bruxelles.

În timp ce, în același oraș, mitropolia Patriarhiei ecumenice numără nouă parohii (din care cinci grecești, una francofonă, una poloneză și două de tradiție rusă), fară a mai adauga şi biserica Catedrală a Mitropoliei (Avenue Stalingrad 34). La rândul său, în septembrie 2015, Patriarhia Moscovei are la Bruxelles patru parohii ale arhiepiscopiei sale cu sediul în acesta, precum și alte două parohii ale Bisericii Ortodoxe din afara granițelor cu arhiepiscop la Geneva (dependent canonic tot de Patriarhia Moscovei). Astfel, Patriarhia Moscovei are șase parohii la Bruxelles. Însă ar mai fi de semnalat că în Bruxelles mai sunt două parohii "de tradiție rusă" cu arhiepiscop la Paris, dar aflate sub jurisdicția canonică a Patriarhiei ecumenice. Iată, așadar, câte parohii rusești și grecești erau în 2016 la Bruxelles, deși în acesta rușii sunt mai puțini decât grecii iar aceștia cu mult mai puțini numeroși decât românii. În fine, tot la Bruxelles îsi mai aveau sediul, în 2017, alte patru parohii ale tot atâtea Biserici Ortodoxe și anume: una a Patriarhiei Serbiei, una a Patriarhiei Bulgariei, una a Patriarhiei Georgiei și una a Bisericii Ortodoxe a Poloniei.

De amintit, totodată, că de la 8 septembrie 2010, în Bruxelles, urmare deciziei Părintelui Patriarh Daniel, Patriarhia Română are un paraclis patriarhal și anume biserica Sfânta Parascheva, în care slujește de atunci un preot trimis de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Oricum, paraclis patriarhal și nu parohie în Bruxelles a Arhiepiscopiei ortodoxe române a Europei occidentale de la Paris.

Aici se cuvine însă amintită și inițiativa subsemnatului pentru funcționarea unei biserici în Bruxelles, la Uccle (sector central al Capitalei belgiene), unde locuiesc români, dar își au și sediile ambasadele României și Republicii Moldova. În respectiva biserică din Bruxelles/Uccle a început să se slujească din 22 noiembrie 2015, de două ori pe lună, iar de la sfârșitul anului 2016 are un preot slujitor permanent. Numai că respectiva biserică de la Uccle nu a fost trecută ca parohie nici până în prezent (2018) pe site-ul mitropoliei de la Paris. Abia la sfârșitul anului 2017, biserica de la Uccle/Bruxelles a fost trecută pe site-ul mitropoliei, ca "parohie în formare". În schimb, preotul care slujește în biserica din Uccle figura pe site-ul mitropoliei, chiar și în toamna anului 2017, ca "Pr. misionar" la Parohia Sf. Nicolae din Bruxelles. Pentru ca, în sfârșit, din ianuarie 2018, Preotul de la biserica din Uccle/Bruxelles să fie trecut pe site-ul mitropoliei, ca "Preot slujitor". (Mai multe despre biserica din Bruxelles/Uccle a se vedea pe site-ul parohiei Sf. Grigorie Teologul din Țările de Jos, la rubrica, "Precizări despre parohiile Protopopiatului și slujitorii acestora".

Românii din Țările de Jos – Statistici

Cât privește numărul românilor din Țările de Jos, "Biroul Central de Statistică" ("Centraal Bureau voor de Statistiek") din Haga indica la 1 ianuarie 2017 că aceștia au fost în 2016, în țara respectivă, după cum urmează: "13.659 cu domiciliul nefix" și "23.020 cu domiciliul fix". Așadar, potrivit datelor oficiale publicate rezultă că în 2016, în Țările de Jos viețuiau aproximativ 37.000 de români. Dar la numărul amintit se cuvine adăugat și cel al românilor viețuitori în 2016 în Țările de Jos, care și-au desfășurat activitățile în instituțiile internaționale din această țară, precum și diplomații români, ca să nu mai menționăm și pe cei veniți temporar sau în vizită. Ceea ce ar însemna că numărul românilor din Țările de Jos în 2016 a fost de aproximativ 40.000, din care, firește, marea majoritate era de religie creștină ortodoxă.

Cei aproximativ 40.000 de români viețuitori în Țările de Jos, în 2016, erau desigur doar cetățeni români. Însă se cuvine estimat faptul că în Țările de Jos sunt și români care au doar cetățenie olandeză (fiind obligați să renunțe la cetățenia română pentru dobândirea celei olandeze, potrivit legilor in vigoare in ultimii ani) iar alții, stabiliți mai demult în această țară, au dublă cetățenie, română și olandeză, dar nici unii și nici alții nu figurează ca cetățeni români în datele oficiale ale Biroului Central de Statistică de la Haga. Prin urmare, în Țările de Jos, numărul românilor este mult mai mare decât cei aproximativ 40.000.

Iată și motivul pentru care semnatarul acestor rânduri, în calitate de primul preot ortodox român slujitor în Țările de Jos și de "protopop al Olandei" din 2001, a și înființat nouă parohii în această țară, cele mai multe în ultimii ani, de altfel. Din păcate însă, în aprilie 2018, în Țările de Jos slujeau doar subsemnatul și alți trei preoți ortodocși români la șase parohii din cele nouă existente; fiindcă doi slujesc la câte două parohii. (A se vedea rubrica "Istoricul înfințării parohiilor Protopopiatului Olandei și Belgiei flamande" de pe site-ul: www.biserica.nl).

Interesant de semnalat că la 21 decembrie 2017 erau în Țările de Jos "220.000 de creștini ortodocși", potrivit celor consemnate de Preotul ortodox olandez, Michael Bakker, Director al Centrului pentru Teologie ortodoxă de la Universitatea liberă din Amsterdam. ("Salutare către cititori", din 21 decembrie 2017). Firește, din cei 220.000 de creștini ortodocși din Țările de Jos un număr mare erau români.

Parohiile înfiinţate de subsemnatul în Țările de Jos și în Belgia

Am fost hirotonit preot doar pentru diasporă (la 7 decembrie 1980) și în care slujesc din ianuarie 1981 și până în prezent (2018) ca preot paroh al primei parohii ortodoxe române în Țările de Jos, Sf. Grigorie Teologul, al cărei ctitor și sunt. De la începutul existenței sale, ianuarie 1981, Parohia Sf. Grigorie Teologul din Țările de Jos s-a aflat sub jurisdicția canonică a Arhiepiscopiei ortodoxe române pentru Europa Centrală și Occidentală, devenită Arhiepiscopia Occidentală și Meridională în 1994, apoi, Arhiepiscopia Europei Occidentale în 2008, cu sediul în toată această perioadă, la Paris. Iar din ianuarie 1981 și până în 2002, an în care subsemnatul a înființat a doua parohie în Țările de Jos, Parohia Sf. Grigorie Teologul a fost unica parohie ortodoxă română din această țară. Însă, în ultimii ani, ca urmare a creșterii numărului de români ortodocși în Țările de Jos m‑am nevoit și am dat viață la alte șapte parohii ortodoxe române în acestea. Adică, în 2018, sunt nouă parohii ortodoxe române în Țările de Jos, toate înființate de subsemnatul și recunoscute, ultimile opt, de ierarhul eparhiot din timpul înființării acelora, adică, Î. P. S. Iosif. Cu precizarea că, exceptând parohia Sf. Grigorie Teologul, toate celelalte opt parohii le-am înființat în calitate de protopop al nou înființatului "Protopopiat al Olandei și Belgiei flamande" prin decizia nr. 294 a Î. P. S. Iosif din 10 noiembrie 2001. Regret însă că încă în martie 2018 se slujește doar în șase parohii ortodoxe române din cele nouă în Olanda, din lipsă de numire de preoți slujitori pentru celelalte trei. Dar și în cele șase parohii din Țările de Jos slujesc doar patru preoți, fiindcă doi au fiecare câte două enorii de slujire.

Cert este că Parohia Sf. Grigorie Teologul din Țările de Jos este mama tuturor parohiilor din Olanda și Flandra (Belgia flamandă). (A se vedea rubricile: "Parohiile Protopopiatului"; "Istoricul înființării parohiilor Protopopiatului Olandei și Belgiei flamande" și "Precizări despre parohiile Protopopiatului și slujitorii acestora", aflate pe site-ul parohiei: www.biserica.nl). Și s-ar mai cădea amintit faptul că Parohia Sf. Grigorie Teologul se evidențiază mai ales prin multele sale caracteristici, cu totul deosebite. (A se vedea rubrica, "Caracteristicile Parohiei Sf. Grigorie Teologul /Olanda - de la înființare (25 ianuarie 1981 și până în prezent (2018)", de pe același site al parohiei.). Iar una din acele caracteristici deosebite o constituie existența unei icoane, pe lemn, cu 37 sfinți din primul mileniu de pe teritoriul actual al Regatului Țărilor de Jos, pe care biserica Parohiei Sf. Grigorie Teologul o posedă din 10 februarie 2013. De fapt, Parohia Sf. Grigorie Teologul este prima dintre toate parohiile ortodoxe existente în Țările de Jos (grecești, rusești, sârbe, georgiene și olandeze) care au, în prezent, o icoană cu cel mai mare număr de sfinți ai primului mileniu de pe meleagurile actuale ale acestei țări. Icoana a fost pictată în România din inițiativa Preotului paroh, Ioan Dură, iar cei 37 sfinți zugrăviți pe aceasta, sunt cei mai mulți foști misionari anglo-saxoni și franci. (A se vedea rubrica, "Icoană cu 37 sfinți ortodocși ai primului mileniu de pe teritoriul actual al Regatului Țărilor de Jos", pe site-ul parohiei.)

După 1990 am constatat că în Belgia flamandă, adică în Flandra, nu exista nici o parohie ortodoxă română, desi numărul românilor care soseau și se stabileau în aceasta sporea de la an la an. Or, tocmai această realitate a lucrurilor m-a determinat să înființez parohia ortodoxă Nașterea Maicii Domnului de la Antwerpen, și să slujesc și în aceasta (pe lîngă parohia Sf. Grigorie Teologul din Țările de Jos) cu începere din martie 1993. La Antwerpen a fost prima parohie din Flandra, dar și unica până în 2005, când a fost înființată a doua. Iar la jumătatea anului 2017, în sfârșit, toate cele nouă parohii ortodoxe existente în Flandra dispuneau fiecare de preotul lor slujitor. Și cu reamintirea că opt dintre cele nouă parohii din Flandra au fost înființate, în exclusivitate, de către Părintele Ioan Dură, iar una singură (la Aalst) cu contribuția și cu consimțământul dânsului, în calitate de protopop al aceleia. Dar iată că începând cu 8 octombrie 2017 funcționează încă o parohie ortodoxă română în Flandra, ca urmare a mutării parohiei "Toți Sfinții" de la mănăstirea din Vedrin/Namur, din Valonia, la Huldenberg (Loanbeek) de lângă Leuven (Louvain). Parohie care a funcționat, din păcate, în mănăstirea din Vedrin - de la înființarea așezământului monahal amintit - din mai 2011 și până în octombrie 2017. Prin urmare, din octombrie 2017 și până în prezent (2018), în Flandra sunt 10 parohii în funcțiune, fiecare cu preotul acesteia.

Dar cum majoritatea românilor din Belgia se stabileau în partea francofonă a acesteia, adică în Valonia și mai ales la Bruxelles, am constatat că și aici era urgentă înființarea de noi parohii, în afara celor câteva deja existente. Astfel, din inițiativa mea, cu trei ani în urmă, și urmare contactului Î. P. S. Iosif cu episcopul vicar catolic responsabil pentru Capitala Belgiei, s-a intrat în posesia unei biserici la Bruxelles, în Uccle, în care se și slujește din toamna anului 2015 și despre care am amintit mai sus. De asemenea, în Valonia au fost înființate două parohii și anume: la Warisy-Rendeux, Provincia Luxemburg, din inițiativa și contribuția efectivă a mea și la Charleroi; din inițiativa, îndemnul meu și stăruința subsemnatului, deși nu eram protopopul Valoniei. (A se vedea, mai pe larg, pe site, rubricile: "Istoricul înființării parohiilor Protopopiatului" și Precizări despre parohiile Protopopiatului și slujitorii acestora"). Cu toate acestea, cert este că numărul celor câteva parohii (din care una dinainte de 1989) ortodoxe române existente în Valonia, în prezent (2018), este destul de mic față de numărul mare al românilor ortodocși din aceasta.

Continuarea migrației românilor din ultimii ani și în Belgia și în Olanda necesită, firește, înființarea de noi parohii în cele două țări. De altfel, într-o lucrare editată în 2016, la București, găsim consemnat că: "În Italia s-ar afla în prezent peste 2 milioane de români, iar în Spania 1,5 milioane, potrivit datelor oficiale ale guvernelor acestor țări." (Călin Georgescu, Cumpăna României, ediția a II-a, revizuită, Editura Christiana, București, 2016, p. 101). Or, dacă în Italia și Spania se aflau aproape 4 milioane de români emigranți în 2016, cu siguranță că în toate celelalte țări ale Uniunii europene (inclusiv Marea Britanie, până la ieșirea acesteia), mai erau încă aproximativ 1 milion. Adică, în total, în 2016 erau aproximativ 5 milioane de emigranți români în UE din care majoritatea creștini ortodocși și, evident, în 2018, numărul acestora este și mai mare!

Protopopiatele Belgiei și Țărilor de Jos

Ar mai fi, cred, de precizat că cele două protopopiate ale arhiepiscopiei de la Paris de care au depins parohiile române din Belgia și Țările de Jos până în vara anului 2016, au fost înființate de Î. P. S. Arhiepiscop Iosif în toamna anului 2001, cu titulatura: Protopopiatul Belgiei francofone, unul, și Propopiatul Olandei și Belgiei flamande, celălalt. Înființate, așadar, ambele protopopiate, după criteriu strict lingvistic. Însă, în iunie 2014, titulatura Protopopiatului Belgiei francofone a fost schimbată în Protopopiatul Valonie - Bruxelles. Mă întreb însă de ce criterii s-a ținut seama la desemnarea noii titulaturi. În orice caz, noua titulatură a Protopopiatului Valonie-Bruxelles nu mai corespunde criteriului lingvistic, folosit eronat în 2001, de altfel, fiindcă aproximativ 20% din populația Bruxelles-ului este neerlandofonă, iar limba flamandă este limbă oficială, ca și franceza, a capitalei Belgiei. Mai mult, Bruxelles-ul este situat în teritoriul Flandrei, adică al Belgiei flamande, fiind capitala acesteia dar și a statului federal belgian. În consecință, schimbarea titulaturii Protopopiatului Belgiei francofone în Protopopiatul Valonie-Bruxelles, impune de iure și de facto ca și Protopopiatul Olandei și al Belgiei flamande să-și aibă o nouă titulatură în care să fie prezent numele Bruxelles-ului. Aceasta ar corespunde realităților istorice, admistrativ teritoriale și lingvistice actuale ale statului belgian federal și ale capitalei acestuia.

În cazul în care însă o nouă titulatură a Protopopiatului Olandei și Belgiei flamande ar putea fi considerată irealizabilă, sau neacceptată, atunci aceasta ar trebui să fie: "Protopopiatul Țărilor de Jos și al Flandrei". Adică, fără menționarea Belgiei flamande în titulatura Protopopiatului, care ar impune, de la sine, și cuprinderea Bruxelles-ului în aceasta. Însă, așa cum am scris Î. P. S. Iosif, deja, în 2015 despre toate cele de mai sus, și anume că spre a corespunde realităților istorice, administrativ-teritoriale și lingvistice actuale ale statului federal al Belgiei se cuvine ca Bruxelles-ul, Flandra și Valonia să-și aibă fiecare protopopiatul său. Mai mult chiar, toate acestea l-am și spus Î. P. S. Iosif, în ianuarie 2016, la Paris, și Î. P. S. Sa a fost pe deplin de acord. Numai că în vara anului 2016 aveau să fie înființate trei "protopopiate misionare" în Belgia, și anume, câte unul pentru fiecare regiune a Belgiei (Bruxelles-Capitală, Flandra și Valonia). Și aceasta chiar dacă Statutul Mitropoliei de la Paris nu prevede înființarea de protopopiate misionare și cu atât mai mult numirea unui protopop misionar pentru toate cele trei protopopiate misionare, așa cum este cazul în Belgia, începând de la începutul verii anului 2016! Dar realitatea este că timp de aproape doi ani de existență al celor trei protopopiate misionare din Belgia nu a fost înființată nici o parohie în cadrul acestora. De altfel, aceste protopopiate misionare din Belgia îsi aveau, eventual, rostul înaintea înființării actualelor parohii, dar nu în 2016, când în Flandra fuseseră deja înființate și funcționau nouă parohii ortodoxe române. În plus, în nici o eparhie a vreunei alte patriarhii ortodoxe din Belgia și Țările de Jos există protopopiate misionare! Ca atare, înființarea de protopopiate misionare în Belgia în anul mântuirii 2016 nu-și avea deloc rostul. Mai ales că de "protopopiat misionar" al arhiepiscopiei române de la Paris nu aflăm vreun temei nici chiar în propriul Statut al acesteia. Fiindcă Statutul Mitropoliei Ortodoxe a Europei Occidentale și Meridionale, în vigoare din 2008 și până în prezent (2018), în articolele consacrate Protopopiatului (art. 69,1 și 2; 70, 1, 2 și 3) nu menționează "protopopiatul misionar"! (A se vedea Statutul din 2008 al Mitropoliei, în vigoare în 2018, la: www.mitropolia.eu/uploads/file/statut-moreom-ro.pdf.) După cum nici în Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, în vigoare, nu se menționează nimic despre "Protopopiat misionar" în articolele consacrate "Protopopiatului" (art. 69; 1, 2, 3 și art. 70; 1, 2, 3). (A se vedea, Statutul Bisericii Ortodoxe Române, pe site-ul: patriarhia.ro/statutul-pentru-organizarea-si-functionarea-bisericii-ortodoxe-romAne-1400.html)

Se cade să amintim că cele trei "protopopiate misionare" în Belgia sunt conduse de un "protoiereu" și anume preotul paroh de la Parohia Sf. Nicolae din Bruxelles, cu toate că în aceeași localitate mai găsim menționați ca "protoierei" încă doi preoți, și anume pe părinții slujitori ai Parohiei Buna Vestire, potrivit site-ului acesteia din urmă. (A se vedea, site-ul Parohiei Buna Vestire la: www.mitropolia.eu). Așadar, arhiepiscopia noastră de la Paris are trei protoierei în Bruxelles!

Mai semnalam totodată, în 2015, faptul că titulatura existentă a Protopopiatului Olandei și Belgiei flamande nu corespundea celei oficiale a primei țări menționate, care este aceea de Țările de Jos. Prin urmare, titulatura corectă a protopopiatului s-ar fi cuvenit să fie: Protopopiatul Țărilor de Jos și al Flandrei/Belgia. Dar nu numai că atunci nu a fost corectată titulatura protopopiatului, conform celor semnalate mai sus, ci chiar și după desființarea respectivului protopopiat, în vara anului 2016, și înființarea, tot în acel timp, a Protopopiatului Olandei, s-a păstrat tot denumirea "Olandei". Or, fie și măcar de acum înainte, adică din 2018, se cuvine ca "Protopopiatul Olandei" să poarte titulatura oficială de "Protopopiatul Țărilor de Jos". Căci nu trebuie pierdut din vedere că însuși mitropolitul Patriarhiei ecumenice de la Bruxelles are titulatura de exarh al Țărilor de Jos, și nu aceea de a Olandei, de la înființarea mitropoliei în 1969 și până în prezent (2018)!

Deși se împlinesc aproape doi ani de la înființarea noilor protopopiate, pe site-ul Mitropoliei ortodoxe române a Europei Occidentale și Meridionale (www.mitropolia.eu) sunt trecute și în aprilie 2018 tot cele două protopopiate cu aceleași titlu de până în vara anului 2016, și anume, Protopopiatul Olandei și Belgiei flamande (Flandra) și Protopopiatul Valonie-Bruxelles. Iar, oficial, ca Protopop al "Protoieriei Olandei și a Belgiei flamande" este și în 2018 tot Pr. Dr. Ioan Dură în baza legitimației de protopop primită din partea Î. P. S. Iosif în ianuarie 2016. Legitimație care adeverește că Pr. Dr. Ioan Dură a fost numit protopop al amintitei protoierii pe durata "2016-2018". (A se vedea, fotografia egitimației respective la rubrica, "Protopopiatul ortodox român al Olandei și Belgiei flamande (Flandra)", pe site-ul: www.biserica.nl). Mai pe larg despre cele trei protopopiate misionare din Belgia a se vedea capitolul, "Protopopiate misionare", de la rubrica, "Protopopiatul ortodox român al Olandei și Belgiei flamande (Flandra)" de pe site-ul parohiei: www.biserica.nl).

Demersuri, pledoarii și propuneri pentru un un episcop al Flandrei și al Țărilor de Jos

Lipsa unui episcop român în Belgia și Țările de Jos m-a determinat ca protopop al Protopopiatului Olandei și Belgiei flamande să mă duc la Paris, la 3 noiembrie 2011, și să-i semnalez Î. P. S. Iosif, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei ortodoxe române a Europei occidentale, necesitatea de a avea un episcop vicar, cu reședința la Anvers, pentru parohiile Protopopiatului Olandei și Flandrei. Și am propus ca reședința episcopului vicar să fie la Anvers și pentru realitatea prezentată în paragraful de mai jos. În plus, am evidențiat Î. P. S. Iosif faptul că în Protopopiat a crescut numărul parohiilor, așa încât prezența unui episcop vicar poate contribui efectiv la buna dezvoltare a acestora. Mai ales că vasta Arhiepiscopie păstorită de Înaltul Iosif, - care cuprindea opt* țări: Andora, Belgia, Elveția, Franța, Irlanda, Islanda, Marea Britanie cu Irlanda de Nord, și Țările de Jos - precum și călătoriile și activitățile ecumenice ale Înalt Prea Sfinției Sale nu-i facilitau posibilitatea să păstreze comunicarea și contactul necesar și dorit cu parohiile și cu slujitorii acestora.

Înaltul Iosif s-a arătat deschis, interesat și de acord cu cele semnalate la 3 noiembrie 2011, dar și-a manifestat reticența invocând motivul că Patriarhia Română, din motive financiare, nu va încuviința sfințirea unui episcop vicar la Anvers. Atunci am adus la cunoștința Î. P. S. Sale că parohia română din Anvers este bugetată de statul belgian, ca urmare a străduințelor mele depuse timp de trei ani, și deci ieromonahul care va fi trimis slujitor și apoi sfințit episcop vicar va fi salarizat de către statul belgian, care-i va asigura și chiria locuinței, așa cum se procedează, de altfel, și în cazul celorlalți ierarhi ortodocși din Belgia. Prin urmare, Patriarhia Română nu va suporta salarizarea și chiria locuinței episcopului vicar de la Anvers.

Și aici se cuvine relevat faptul că Biserica Ortodoxă din Belgia a fost recunoscută de către statul belgian drept cult oficial prin legea din 17 aprilie 1985. ("A se vedea, "Moniteur belge" de Sâmbătă, 11 mai 1985). Astfel, toți ierarhii ortodocși canonici, cu parohii pe teritoriul țării sunt salarizați din bugetul statului belgian. După cum și preoții ortodocși din această țară ale căror parohii au fost recunoscute de autoritățile statului belgian sunt salarizați. Și, până în septembrie 2015, erau 41 de parohii ortodoxe recunoscute de autoritățile statului belgian. Din păcate, însă, până în 2018 au fost doar patru parohii ortodoxe române recunoscute de către autoritățile statului belgian și salarizați cinci preoți slujitori ai acestora (doi de la parohia Sf. Nicolae din Bruxelles).

Cât despre salarizarea cultelor în Belgia se cuvine cunoscut că, până în prezent, statul belgian a recunoscut personalitatea juridică a șase culte: Biserica Romano-Catolică și Biserica Protestantă în 1802; Biserica Anglicană și Cultul mozaic în 1870; Comunitatea Islamică în 1974 și Biserica Ortodoxă în 1985.

Spre a facilita și urgenta trimiterea unui ieromonah la Anvers i-am împărtășit Î. P. S. Iosif hotărârea mea de a înceta, cât mai curând, slujirea ca preot în parohia din Anvers, pe care am fondat-o în 1993 și am slujit-o de atunci. Iar această hotărâre a mea ca și argumentele mele, menționate mai sus, nu au fost respinse ci, dimpotrivă, au fost bine primite de Înalt Prea Sfinția Sa. Și a rămas ca Î. P. S. Iosif să-și ia timpul necesar ca să caute și să trimită un ieromonah care să slujească la Anvers imediat după plecarea mea, iar după un oarecare timp să fie și sfințit episcop vicar.

Întrucât de la Înaltul Iosif nu aveam nici o veste privitoare la trimiterea cuviosului ieromonah la Anvers i-am reamintit Înaltului Iosif, prin poșta electronică, că-i aștept venirea. Dar neprimind răspuns, Sâmbătă, 8 decembrie 2012, am avut prilejul să-l văd pe Înaltul Iosif la Bruxelles, unde se afla atunci, și am reluat cu Î. P. S. Sa cele discutate la Paris în 2011, cu privire la trimiterea preotului monah. Și Înalt Prea Sfinția Sa m-a asigurat, la 8 decembrie 2012, că se preocupă cu adevărat de găsirea unui ieromonah potrivit pentru a fi trimis să slujească la parohia din Anvers, și a conchis că îl va trimite cât mai curând posibil.

Din păcate, însă, două luni mai târziu, mai exact la 11 februarie 2013, când m-am revăzut cu Î. P. S. Iosif, tot la Bruxelles, Înaltul m-a anunțat că nu are încă un ieromonah potrivit pe care să-l trimită la Anvers, dar că va continua să caute. Firește, am rămas plin de amărăciune sufletească după cele mărturisite de Înaltul Iosif, dar i-am adus, respectuos, la cunoștință că în ceea ce mă privește voi mai aștepta încă opt luni pentru căutarea și găsirea ieromonahului promis, adică până în octombrie 2013, când voi înceta slujirea mea ca preot la parohia din Anvers.

Am ajuns însă să rămân și să slujesc la parohia din Anvers până în noiembrie 2013. Slavă Domnului însă că m-a învrednicit să slujesc în parohia din Anvers de la întemeierea ei, în martie 1993 (cu un singur credincios și cu dna preoteasă), până în noiembrie 2013 (când lăsam un număr mare de parohieni, o biserică închiriată, icoane și obiecte liturgice și aproape 90.000 de euro în contul parohiei doar pentru viitoarea biserică proprie a acesteia).

Ca să nu fie însă parohia din Anvers lăsată fără preot slujitor, fiindcă în luna noiembrie 2013 nu s-a slujit și se apropiau sărbătorile Crăciunului, i-am scris de mai multe ori Înaltului Iosif și l-am rugat stăruitor să trimită urgent un cleric pentru săvârșirea fie și a câtorva Slujbe, până ce v-a numi un preot. Cu precizarea că și acel preot urma să fie numit temporar, până ce Înaltul va găsi un ieromonah pentru Anvers. Oricum, cert este că Î. P. S. Iosif nu a afirmat că ar fi renunțat la căutarea și aflarea ieromonahului pentru parohia din Anvers, ci dimpotrivă. Și nici nu mă îndreptățește ceva să cred că Î. P. S. Iosif și-ar fi schimbat planul de a sfinți episcop vicar la Anvers. Fie ca Domnul să-i aducă în calea Înaltului Iosif pe acel ieromonah cu calitățile dorite de Î. P. S. Sa spre a sluji, cu vrednicie, la parohia din Anvers un oarecare timp după care să și fie sfințit episcop vicar.

Se poate însă constata, cu regret, că nici chiar în 2018, nu avem un episcop vicar la Anvers. Cert este că, în prezent, parohiile din Belgia flamandă și Țările de Jos, în număr de 19 (9 în Țările de Jos și 10 în Belgia Flamandă), precum și slujitorii și enoriașii acestora, au trebuință de un ierarh cu reședința într-un loc din spațiul neerlandofon și acela nu ar putea fi decât Anvers-ul, pentru toate cele expuse mai sus.

De notat că în 2018, în timp ce toate parohiile ortodoxe române din Flandra/Belgia, în număr de zece, sunt deservite fiecare de câte un preot, cele din Țările de Jos, în număr de nouă, dispun doar de patru preoți, dar care slujesc la șase dintre acestea. Întrucât doi preoți, din cei patru, slujesc la câte două parohii. Iar celelalte trei parohii din Țările de Jos nu aveau încă preoți slujitori în martie 2018.

Faptul că în Flandra sunt mai mulți preoți se datorează posibilităților existente pentru aceștia în Belgia, și anume a predării cursurilor de Religie ortodoxă în școlile de stat (marea majoritate a preoților români din Belgia fiind profesori) și a salarizării de către statul belgian a patru parohii ortodoxe române până în februarie 2018 (în Flandra sunt, în prezent, salarizați preoții de la parohiile din Antwerpen și Alst, iar la Bruxelles, preoții celor două parohii existente (Buna Vestire și Sf. Nicolae), urmând ca, în curând, alte două parohii ortodoxe române din Belgia (una din Flandra, cealaltă din Valonia) să fie subvenționate, iar preoții slujitori ai acestora salarizați). Or, în Țările de Jos nu există asemenea posibilități de salarizare pentru preoți ca în Belgia. (Despre parohiile din Flandra/Belgia și Olanda în 2018, a se vedea rubrica "Istoricul înființării parohiilor Protopopiatului" de pe site-ul acestuia: www.biserica.nl). Iar cât privește caracteristicile fiecărei parohii din Flandra/Belgia și Olanda, a se vedea rubrica "Precizări despre parohiile Protopopiatului (18 parohii) și slujitorii acestora", de pe același site menționat mai sus.

Propuneri

1. Pentru un episcop al Belgiei

Eventual, însă, ca Î. P. S. Iosif să decidă sfințirea unui episcop vicar cu responsabilități pastorale numai pentru Belgia, adică nu și pentru Țările de Jos. De altfel, în scrisoarea mea electronică adresată Înaltului Iosif la 19 februarie 2013, i-am și scris despre necesitatea evidentă a unui "episcop vicar în Belgia", cu reședința unde va găsi de cuviință. Mai mult, în scrisoarea electronică din 1 martie 2013 îi scriam Înaltului Iosif că ar fi binevenită chiar sfințirea unui episcop vicar responsabil doar pentru Belgia francofonă, iar cât privește reședința acestuia ar putea fi la Bruxelles, într-unul din spațiile anexe disponibile ale imobilului parohiei Sfântul Nicolae, sau la mănăstirea Arhiepiscopiei de la Vedrin, de lângă Namur, în Valonia. Și am încheiat scrisoarea din 1 martie 2013 adresată Înaltului Iosif, astfel: "Cert, le cunoașteți toate acestea, dar vi le reamintesc, Înalt Prea Sfinția Voastră, cu speranța că veți trece la împlinirea acestora, dar să am și conștința împăcată că vi le-am făcut cunoscute și reamintite".

Valonia avea în 2016 cinci parohii aflate sub jurisdicția canonică a Arhiepiscopiei de la Paris și o "Misiune" la Mons, numită "Misiune a Centrului Administrativ" înființată de câțiva ani pentru militarii români de la baza NATO de acolo. Însă respectiva "Misiune" este trecută în rândul parohiilor atât pe site-ul arhiepiscopiei și în 2018 cât și în calendarele agendă ale acesteia până în anul 2017 inclusiv (fiindcă în calendarul agendă 2018 nu au mai fost prezentate parohiile arhiepiscopiei), dar fără să fie menționat locul de slujire ci doar preotul care poate fi contactat, adică cel care deservește și mănăstirea și parohia de la Vedrin/Namur. Cu precizarea că în 2018 pe site-ul arhiepiscopiei, la "Misiunea" de la Mons este menționat un alt preot de "contact". Totodată, de semnalat că pe site-ul arhiepiscopiei în 2018 găsim menționată încă o "Misiune" în Valonia, și anume la Arlon, trecută și aceasta în rândul parohiilor. Totuși, la "Misiunea" din Arlon sunt trecute, pe site, numele preotului slujitor (care slujește și la parohia din Warisy-Rendeux) și lăcașul de slujire. Din cele cinci parohii se cade precizat că: una datează înainte de 1989 (la Liège), una este francofonă (la Stavelot), cu preot fost galican, iar alte două (la Warisy-Randeux/Provincia Luxembourg și la Charleroi), au fost înființate, prima în 2013, iar a doua în 2014, ambele din inițiativa și contribuția majoră a semnatarului acestor rânduri. Am făcut-o din necesitate pastorală acută și din zel misionar, deși nu era Protopopiatul al cărui protopop eram. Cea de a cincia parohie din Valonia era "Toți Sfinții" de la mănăstirea din Vedrin/Namur.

Cu începere din anul 2015, pe site-ul arhiepiscopiei și în calendarele acesteia (pe anii 2015, 2016 și2017) este trecută și parohia de la Vedrin/Namur, precum și o nouă "Misiune" și anume la Arlon/Provincia Luxembourg. Dar de neînțeles este că și "Misiunea" de la Arlon este semnalată tot ca parohie în același site și aceleași calendare, în care slujea o dată pe lună preotul de la parohia din Warisy-Rendeux. Din septembrie 2016 însă, la misiunea din Aarlon, trecută ca "misiune", dar tot în rândul parohiilor arhiepiscopiei, atât în calendarul agendă pe 2017 cât și pe site-ul eparhiei din același an și din 2018, se slujește de două ori pe lună de către preotul de la Warrisy-Rendeux și un ieromonah aflat la studii în Belgia.

Cât privește însă parohia "Toți sfinții", înființată în 2010 în chiar mănăstirea ortodoxă română, nou întemeiată la Vedrin, de lângă Namur, aceasta avea însă să se mute în octombrie 2017 în Flandra, în localitatea Huldenberg (Loonbeek), la 24 de km de Bruxelles și 50 km de unde își avusese sediul până atunci. Mai exact, la 8 octombrie 2017, parohia își începe slujirea la Huldenberg, în noua clădire, parte a unei foste mănăstiri catolice. Noua clădire cu biserica acesteia a devenit de la data amintită, mai sus, proprietatea parohiei "Toți sfinții", care urmează însă să o achitate prin credit bancar în anii următori.

Mutarea parohiei "Toți sfinții" în Flandra în octombrie 2017 a făcut ca de atunci în Valonia să fie numai patru parohii aflate sub jurisdicția canonică a Arhiepiscopiei Î. P. S. Iosif, din care trei ortodoxe române si una ortodoxă francofonă (cu preot valon, fost galican, la Stavelot). Insă pe site-ul aceleași arhiepiscopii de la Paris, (www.mitropolia.eu) din 2018, sunt trecute sub dependența canonică a acesteia și două "Misiuni"; una la Arlon, în care se și slujește de două ori pe lună, și cealaltă la Mons! Or, ținând seama de numărul românilor în Valonia s-ar cădea, firește, să fie înființate și alte câteva parohii ortodoxe române.

Referitor la parohia de la Vedrin/Namur, aceasta a funcționat în mânăstirea de maici din aceeași localitate, și în biserica căreia și-a săvârșit Sfintele Slujbe. (Maicile mănăstirii s-au instalat în decembrie 2011, iar aceasta a fost trecută pe site-ul și calendarele arhiepiscopiei cu începere din 2012). Firește este greu de înțeles cum a putut ca o parohie să funcționeze într-o mănăstire; sau cum a fost cu putință ca în mănăstirea respectivă preotul să săvârșească Botezuri și Cununii, din moment ce însuși Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu o decizie a sa, chiar foarte recentă, interzicea oficierea Sfintelor Taine a Botezului și a Cununiei în așezămintele monahale. În fine, de amintit că preotul mirean slujitor al mănăstirii de maici a fost în același timp și paroh și deservent al parohiei, precum și al "Misiunii Centrului Administrativ" de la Mons! Din toamna anului 2017, Preotul mirean de la mănăstirea de maici din Vedin/Namur, din Valonia, a încetat să slujească în aceasta, mutând parohia "Toți Sfinții" la Huldenberg în Flandra, nu departe de Leuven. Parohia de la Huldenberg și preotul acesteia au apărut trecuți pe site-ul arhiepiscopiei de la Paris la sfârșitul lunii februarie a anului 2018.

2. Pentru un episcop al Țărilor de Jos

Desigur nu ar trebui exclusă nici decizia Î. P. S. Iosif de a sfinți un episcop vicar și numai pentru Țările de Jos, fiindcă și diasporei ortodoxe române din această țară, care numără deja nouă parohii, i-ar trebui un ierarh. Cu atât mai mult cu cât, deja, în Țările de Jos, au mai fost, până de curând, doi ierarhi ortodocși, unul al Patriarhiei ecumenice, celălalt al Bisericii Ortodoxe Ruse în afara granițelor trecut apoi sub omoforul Patriarhiei Moscovei. De altfel, despre cei doi ierarhi ortodocși din Țările de Jos i-am vorbit, pe larg, Î. P. S. Iosif la 3 noiembrie 2011, la Paris, și am amintit și în această lucrare, mai sus. Cu precizarea că ambii ierarhi, Jakob și Maximos, au avut fiecare, la început, doar o parohie, două, în Țările de Jos, și apoi au înființat și altele. Bunăoară, Parohia Sfântul Nicolae din Rotterdam, unde slujea episcopul vicar Maximos, era unica parohie greacă din Țările de Jos chiar în 1983.

Cu începere din 28 decembrie 2017, Patriarhia Moscovei are însă în Țările de Jos pe arhiepiscopul Elisey, singurul ierarh ortodox cu sediul în acestea, și anume la Haga.

De reamintit că mitropolitul Patriarhiei ecumenice la Bruxelles este exarhul Țărilor de Jos, iar din 2015 episcopul Bisericii Ortodoxe a Georgiei de la Bruxelles, P. S. Dositei, este și episcopul Olandei. Așadar, trei ierarhi neromâni a trei patriarhii ortodoxe, doi cu reședința la Bruxelles iar unul la Haga, au sub oblăduirea lor canonică și Olanda. Și, totodată de menționat că în Olanda există de câțiva ani o episcopie a Bisericii copte a Olandei și Belgiei, cu sediul acesteia la Amsterdam. Iar la 27 iunie 2013 a fost instalat ca ierarh, al respectivei episcopii copte, episcopul Arsenious el Baramousy. În mai 2017, episcopia coptă avea nouă parohii în Olanda și patru parohii în Belgia. De asemenea, episcopia coptă are și o mănăstire în Olanda. A se vedea, http://koptischekerk.nl/koptische-kerken-in-nl.html; http://coptic.be).

Fapt cert este că la sfârșitul anului 2017, în Țările de Jos, Î. P. S. Elisey era arhiepiscop doar peste șapte parohii, iar P. S. Dositei era episcop numai peste două parohii ortodoxe georgiene, în timp ce Arhiepiscopia ortodoxă română a Europei occidentale de la Paris, pentru cele nouă parohii ale sale nu are nici până în prezent (martie 2018) măcar un episcop, fie și fără sediu în această țară!

3. Pentru un episcop al Belgiei și Țărilor de Jos

Iată-ne însă ajunși în primăvara anului 2018, adică după aproape șapte ani de la întâlnirea cu Înaltul Iosif, și mă întreb de ce Patriarhia Română și arhiepiscopia noastră de la Paris, în special, în fața necesităților pastorale evidente și stringente a numărului mare de români ortodocși din Belgia, - îndeosebi - și din Țările de Jos, nu se decid să-și aibă măcar un episcop vicar în acestea. În timp ce Patriarhia ecumenică, Patriarhia Moscovei și Patriarhia Georgiei își au ierarhii lor eparhioți pentru Belgia și Țările de Jos. Și așa cum precizam mai sus, ierarhi ai celor trei Patriarhii menționate, precum și episcopul Greciei și cel al Ciprului, își au sediul la Bruxelles, iar un ierarh al Patriarhiei Moscovei la Haga.

Oricum se cade reamintit că ortodocșii greci, ruși, georgieni și ucrainieni, viețuitori în Belgia și Țările de Jos, și-au avut, inițial, un ierarh al acestora doar pentru o parohie sau două într-una sau ambele din cele două țări. Or, ortodocșii români din Belgia și Țările de Jos, deși au în prezent (2018) un număr de douăzeci și cinci de parohii în țările amintite, continuă să rămână fără ierarh, fie și episcop vicar!

Desigur evidentă este și lipsa unui ierarh ortodox român în capitala Europei fie și doar la reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene. Deși, cu aproape deja zece ani în urmă, într-un comunicat de presă al guvernului României, datat din 6 ianuarie 2006, se scriea despre deschiderea "unui nou centru episcopal la Bruxelles". Concret, în amintitul comunicat aflăm că: "Guvernul României a decis, în ultimile zile ale anului trecut, să aloce 12 miliarde de lei vechi Patriarhiei Române pentru a susține deschiderea unui birou permanent de reprezentare și a unui nou centru episcopal la Bruxelles." (Articolul "Reprezentanță a Bisericii Ortodoxe Române la Bruxelles", în "Viața Cultelor", nr. 639-640 din 28 februarie 2006, p. 29).

Sigur este că reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene și-a deschis birou permanent într-un spațiu anex al imobilului Parohiei Sfântul Nicolae din Bruxelles, în ianuarie 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene a fost condusă (în calitate de președinte al acesteia) de către Î. P. S. Mitropolit Iosif din Franța, pentru o perioadă de timp, apoi de către Î. P. S. Arhiepiscop și Mitropolit onorific Nifon din România până în prezent. Numai că acel "nou centru episcopal la Bruxelles", decis la 6 ianuarie 2006, nu a devenit realitate nici până în cursul anului 2018.

4. Pentru un episcop român al Beneluxului (Belgia, Țările De Jos și Luxemburg)

Din cele ce urmează se poate constata că ar fi mai mult decât necesar chiar un episcop, nu doar episcop vicar, pentru românii ortodocși din cele trei țări ale Benelux-ului (Belgia, Țările de Jos și Luxemburgul). Mai ales că pe plan pan-ortodox, la a IV-a Conferință Panortodoxă Presinodală din 6-13 iunie 2009, întrunită la Centrul Ortodox al Patriarhiei ecumenice de la Chambésy (Elveția), și la care a participat și Biserica Ortodoxă Română, s-a decis înființarea de "Adunări Episcopale" ale tuturor ierarhilor recunoscuți canonici din fiecare regiune și aflați în comuniune canonică cu toate Bisericile Ortodoxe. Și au fost create atunci "Adunări Episcopale" pentru 12 regiuni, iar Belgia, Olanda și Luxemburgul au fost trecute în regiunea a VI-a. (A se vedea: www.basilica.ro/diaspora-ortodoxa-112317.html din 14 martie 2016). Iar la 23 iunie 2010 s-a ținut prima Conferință episcopală ortodoxă din Benelux. Or, dacă în "Adunarea Episcopală" a regiunii a VI-a participă ierarhii locali din Benelux ai Patriarhiei ecumenice, Patriarhiei Moscovei și Patriarhiei Georgiei, din Patriarhia Română nu există niciun ierarh român local, deși românii sunt cei mai numeroși ortodocși din Belgia. Ce-i drept, în respectiva "Adunare Episcopală" a regiunii a VI-a participă doi ierarhi din diaspora europeană a Patriarhiei Române, cu jurisdicție canonică asupra Beneluxului, și anume, Î. P. S. Mitropolit Iosif de la Paris, pentru Belgia și Olanda, și Î. P. S. Mitropolit Serafim din Germania, pentru Luxemburg. De altfel, Î. P. S. Mitropolit Iosif este și membru al Adunării Episcopale din Franța, iar Î. P. S. Mitropolit Serafim și membru al Adunării Episcopale din Germania. Așadar, iată un motiv în plus, dacă mai era cazul, ca în cele trei țări ale Beneluxului să fie doar un singur ierarh ortodox român și care să participe la "Adunarea Episcopală" menționată. Cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de Patriarhia ecumenică, Patriarhia Rusă și Patriarhia Serbiei, Patriarhia română a separat țările Benelux-ului, prin trecerea Luxemburg-ului sub jurisdicția canonică a mitropoliei din Germania, deși, inițial, a aparținut Arhiepiscopiei de la Paris!

Luxemburgul s-a aflat sub jurisdicția canonică a Arhiepiscopiei Occidentale de la Paris de la înființarea acesteia. Insă după 1990, când arhiepiscopia de la Paris a rămas fără ierarh, Î. P. S. Serafim a trecut Luxemburgul sub jurisdicția canonică a Mitropoliei Germaniei și a Europei Centrale în februarie 1994. Cu toate că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române avea să-l numească pe Î. P. S. Serafim locum tenens al Arhiepiscopiei ortodoxe române pentru Europa Occidentală de la Paris abia la 5 iulie 1994. (A se vedea, Preot Dr. Ioan Dură, File din istoria prezentă a diasporei române europene în comuniune canonică cu Biserica Ortodoxă Română, Bruxelles, 1995, p. p. 39-40; Revista Mărturie ortodoxă, nr. 23, 1997, p. 20-21).

Și din 1994 și până în prezent, Luxemburgul se află sub jurisdicția canonică a Mitropoliei ortodoxe române a Europei Centrale și de Nord. Chiar dacă Luxemburgul este în Europa occidentală, chiar dacă a aparținut Arhiepiscopei Occidentale de la Paris, chiar dacă face parte din Benelux, chiar dacă toate celelalte patriarhii ortodoxe au toate cele trei țări din Benelux în aceeași eparhie a acestora și nu în două ca Patriarhia Română și chiar dacă Conferința Panortodoxă din 2009, amintită mai sus, a decis că Belgia, Țările de Jos și Luxemburgul fac parte din a regiunea a VI-a a Adunării Episcopale a tuturor ierarhilor ortodocși recunoscuți canonici de întreaga Biserică Ortodoxă. Firește, demersurile pentru revenirea Luxemburgului la arhiepiscopia de la Paris le poate întreprinde ierarhul acesteia, Î. P. S. Iosif, iar Sf. Sinod să decidă astfel.

Concluzii

Cert este că parohiile ortodoxe române din Belgia și Olanda au nevoie stringentă fie și de un episcop vicar, pentru moment, și apoi episcop eparhiot, nu numai pe ntru cele expuse mai sus, dar și pentru că Biserica Ortodoxă Română depășește fruntariile actualei Românii. Și o Biserică Ortodoxă Română dincolo de fruntariile României fără ierarhii necesari este, firește, neputincioasă. Iar realitatea că Biserica Ortodoxă Română se întinde dincolo de hotarele actualei Românii o afirma cu multă claritate, cu ani în urmă, însuși cel de al patrulea Întâistătător al acesteia, și anume Părintele Patriarh Justin Moisescu, chiar în "Cuvânt înainte" inserat la primul număr al "Almanahului Vestitorul", 1983-1984, editat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris. Și iată ce scria Părintele Patriarh Justin: "Biserica Ortodoxă este Biserica neamului nostru. De aceea, hotarele ei nu coincid cu hotarele statului român. Hotarele Bisericii noastre sînt acolo unde sînt hotarele neamului nostru. Cu alte cuvinte, Biserica noastră este alcătuită din toți românii ortodocși, indiferent de locul în care își petrec viața. Ea le asigură menținerea lor în canonicitate, ea certifică statornicia lor în dreapta credință, ea confirmă păstrarea tuturor în unitate." (p. 6). Așadar, cine oare ar putea mai bine menține "canonicitatea", "statornicia în dreapta credință" și "unitatea" românilor creștini ortodocși din Belgia și Olanda decât un episcop ortodox român în mijlocul acestora?

Reflecțiile, propunerile și pledoariile de mai sus le-am făcut și exprimat în calitatea mea de preot slujitor de 37 de ani (în ianuarie 2018), exclusiv în diasporă - cel mai vârstnic la ora actuală dintre preoții români din Belgia și Țările de Jos - de protopop al Protopopiatului Olandei și Belgiei flamande (Flandra) din 2001, adică de la înființarea acestuia și până la desființarea acestuia în vara anului 2016, precum și de protopop al Protopopiatului Olandei de la înființarea acestuia în vara aceluiași an și până în prezent (2018). (A se vedea rubrica, "Constituirea Protopopiatului și numirea Protopopului", din site-ul Protopopiatului www.biserica.nl); Apoi am exprimat și continui să exprim respectivele reflecții, propuneri și pledoarii și ca fondator al parohiilor respectivului protopopiat. La care, firește, se adaugă și faptul că sunt cunoscător al realității ecleziastice din Țările de Jos și, mai ales, a celei din Belgia, unde am locuit cea mai mare parte a timpului și unde am introdus orele de Religie ortodoxă în învățământul de stat belgian (fiind în anul de învățământ 1988-1989 primul și unicul profesor de Religie ortodoxă în baza articolului 24 introdus în Constituția Belgiei în 1988, care prevedea ca școlile din rețeaua publică de învățământ din regatul Belgiei să asigure pentru elevi alegerea între învățământul uneia dintre religiile recunoscute sau ale moralei neconfesionale). Și, ce-i drept, am reflectat, am comparat starea organizatorică actuală a Bisericii Ortodoxe Române din Belgia și Țările de Jos cu a celorlalte Biserici ortodoxe din aceste țări, am propus și am pledat cele de mai sus și din dorința de a contribui la dezvoltarea vieții Bisericii diasporei ortodoxe române din ambele țări amintite. În fine, aș adăuga că reflecțiile, propunerile și pledoariile de mai sus le-am exprimat și ca unul care a consacrat multe articole diasporei ortodoxe române din Europa, toate publicate în revista redactată și editată de autorul acestor rânduri, și anume, "Mărturie ortodoxă". (Despre revista "Mărturie ortodoxă", a se vedea rubricile: "Revista Mărturie ortodoxă" și "Lucrări editate consacrate revistei Mărturie ortodoxă" inserate pe site-ul: www.biserica.nl

Oricum considerăm că în 2018 însăși ideea unui ierarh pentru românii ortodocși din Belgia și Țările de Jos s-a maturizat așa încît să devină realitate, pentru că însăși structura organizatorică a diasporei ortodoxe române existentă în 2017 în cele două țări o impune. De altfel, realitatea diasporei ortodoxe române din întreaga Europă, în 2017 și în 2018, impune înființarea de noi eparhii, noi parohii, și mai mulți ierarhi și preoți pentru trebuințele pastorale ale acesteia. Mai mult, chiar Statutul Arhiepiscopiei ortodoxe române a Europei occidentale, sub a cărei jurisdicție canonică se află parohiile ortodoxe române din Belgia și Olanda, prevede în articolul 40, 1, al acesteia că: "Mitropolitul, Arhiepiscopul sau Episcopul este sprijinit în îndeplinirea atribuțiilor sale de unul sau mai mulți episcopi vicari la Arhiepiscopie și arhierei vicari la Episcopie." Așadar, potrivit statutului respectiv, arhiepiscopul arhiepiscopiei de la Paris poate avea "mai mulți episcopi vicari" și nu doar unul, ca în prezent, și acela francez, deși arhiepiscopia este "română" și cu multe țări sub jurisdicția sa canonică. Totodată, aliniatul 2 al aceluiași articol 40 al Statutului prevede că: "Numărul acestora este stabilit de Sfântul Sinod BOR la propunerea Chiriarhului aprobată de Sinodul Mitropolitan.". Adică ierarhul eparhiot, în cazul nostru, arhiepiscopul ("chiriarhul") poate propune Sf. Sinod "mai mulți episcopi vicari", dar numărul acestora "este stabilit de Sfântul Sinod al BOR".

La ședința Sf. Sinod al B.O.R. din 15 februarie 2018 era de așteptat să fie ales un episcop pentru românii ortodocși din Belgia și Olanda și un alt episcop pentru cei din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, însă așteptările nu s-au împlinit. Chiar dacă, în 2018, în Regatul Unit al Marii Britanii sunt 500.000 de cetățeni români, din care majoritatea creștini ortodocși. Dar, evident, există posibilitatea ca la celelalte ședinte ale Sinodului Bisericii noastre din 2018, tocmai în anul sărbătoririi centenarului Marii Uniri, să se decidă și alegerea și sfințirea celor doi episcopi de care am pomenit mai sus. Iar în cazul în care Sf. Sinod va decide să aleagă doar episcopi vicari atunci se cuvine să-și aibă sediul nu la Paris, ci în țările menționate mai sus, alături de credincioși și de preoții acestora, și, mai ales, în Belgia, unde toți ierarhii ortodocși ai tuturor jurisdicțiilor canonice sunt și salariazați de statul belgian.

Preot Dr. Ioan Dură
Bruxelles, septembrie 2015 - aprilie 2018

N. B. De precizat că textul scris până în mai 2017, dar cu titlul, "Pledoarie pentru un episco-vicar ortodox român al Belgiei și Țărilor de Jos" a apărut în: www.Rostonline.ro din 20 mai 2017.

___
*) A se vedea calendarul agendă editat de Arhiepiscopie. Totodată, de menționat că pe site-ul Arhiepiscopiei (www.mitropolia.eu) la rubrica "Bine ați venit", consultat la 22 noiembrie 2016, am găsit inserat că: "Arhiepiscopia Europei Occidentale, cu sediul la Paris și jurisdicție în Franța, Elveția, Olanda, Belgia, Regatul Unit, Irlanda, Islanda, cuprinde și Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene (Bruxelles)". Prin urmare, în noiembrie 2016, Arhiepiscopia cuprindea și Reprezentanța amintită, dar nu se mai preciza dacă își întindea jurisdicția sa canonică și asupra Andorei. De asemenea, de semnalat că Franța este trecută "Franța și Dom-Tom", adică și cu unele din teritoriile acesteia ("d'outre mer"), din afara Europei!

De notat că în Calendarul agendă al Arhiepiscopiei de la Paris pe 2017 sunt indicate, în ordine alfabetică, următoarele opt țări aflate sub jurisdicția canonică a acesteia, și anume: Andora, Belgia, Elveția, Franța, Irlanda, Islanda, Olanda, Regatul unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. În schimb, pe site-ul Mitropoliei ortodoxe române a Europei Occidentale și Meridionale (www.mitropolia.eu/ro/site/73/), la "Eparhii. Arhiepiscopia Europei Occidentale", din 2017, se precizează că: "Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale are jurisdicție în: Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda și Islanda." Adică, pe site-ul de mai sus, al mitropoliei din 2017, nu mai găsim menționată Andora. Dar, iată însă, că în Calendarul agendă al arhiepiscopiei pe 2018 nu mai sunt indicate țările aflate sub jurisdicția sa canonică. În timp ce pe site-ul arhiepiscopiei figurează și în 2018 aceleași țări indicate în anul precedent.

Addenda

În fine, se cuvine evidențiat faptul că Pr. Dr. Ioan Dură a fost preocupat de organizarea diasporei ortodoxe române din Europa Occidentală nu doar în ultimii ani ci și chiar înainte de evenimentele din decembrie 1989. Mărturie a celor afirmate mai sus este scrisoarea Pr. Dr. Ioan Dură adresată Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe Române la 18 ianuarie 1989, al cărei text îl redăm mai jos:

Propuneri ale Pr. Dr. Ioan Dură privitoare la Diaspora română din Europa occidentală scrise la 18 ianuarie 1989

Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe Române

'Este adevărat că pentru mai bine rămâne întotdeauna loc'. Astfel declara Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist la 29 decembrie 1987, în sala de ședințe a Sfântului Sinod, în cadrul lucrărilor Adunării Naționale Bisericești.

Cuvintele Întâistătătorului Bisericii noastre au constituit un motiv în plus de-a reflecta asupra situației actuale a Diasporei ortodoxe române, Și ca fiu duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Române, precum și ca teolog și preot slujitor în Diaspora ortodoxă română din Europa Occidentală, Vă rog să-mi fie îngăduit a expune, în cele ce urmează, câteva constatări și propuneri privind Ortodoxia română de dincolo de fruntariile țării:

1) Crearea de Episcopii ortodoxe române în Diaspora Europei

Un singur arhiereu pentru întreaga Diasporă românească din Europa nu mai corespunde astăzi realității. Crearea de episcopii în cadrul Arhiepiscopiei de la Paris constituie o necesitate urgentă pentru Biserica Ortodoxă Română din Europa Centrală și Occidentală, în vederea unei mai bune organizări, eficacități pastorale și reprezentări a acesteia.

S-ar putea bunăoară, ca unul din episcopi să aibă jurisdicția canonică asupra Beneluxului, cu sediul episcopal în Belgia, unde Biserica Ortodoxă este recunoscută și clericii salarizați (ierarhi și preoți). Totodată, jurisdicția canonică a altui episcop ar putea să se întindă asupra Țărilor Scandinave, cu reședința episcopală în Suedia, unde clericii sunt și salarizați. Apropo de Țările Scandinave se cade să se înființeze, în curând, parohii ortodoxe române în Danemarca, Finlanda și Norvegia, tocmai în perspectiva întemeierii unei episcopii, dar și a lipsei acestora în aceste țări, deși există un însemnat număr de credincioși ortodocși români ce trăiesc în ele. În fine, tot ca titlu informativ, afirm că ar fi de un real folos și înființarea unei episcopii la Viena, cu jurisdicție canonică asupra comunităților ortodoxe române din Europa Centrală (Austria și Elveția, de exemplu).

2) Întemeierea unui schit ortodox român în Europa Occidentală

Este, firește, greu de conceput că o Arhiepiscopie - ca a noastră de la Paris - cu zeci de mii de credincioși în Europa, să nu dispună de un așezământ monahal, fie chiar și un mic schit, cu doi, trei viețuitori.

Cât despre locașul de cult al eventualului schit, acesta s-ar putea obține de către Patriarhie de la Bisericile din Occident, sau s-ar putea aduce din țară, în acest scop, o biserică de lemn din Maramureș.

În ceea ce privește viețuitorii schitului, aceștia ar putea fi, pentru început, tineri monahi din țară trimiși cu bursă de studii acolo unde se va decide de către Sfântul Sinod întemeierea respectivului așezământ monahal. S-ar putea, eventual, apela și la un monah athonit, de exemplu. Există, de asemenea, posibilitatea să fie hirotesiți monahi pentru schit chiar dintre românii ortodocși din Occident, în urma recomandării acestora de către preoții parohi, ai Arhiepiscopiei de la Paris.

Schitul ar putea deveni un centru al Spiritualității ortodoxe românești, contribuind astfel la o mai bună cunoaștere a acesteia în Occident.

3) Necesitatea redactării 'Almanahului' Arhiepiscopiei de la Paris de către clericii acesteia

În viitor va trebui ca 'Almanahul' Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Occidentală să fie redactat de către clericii aceștia, ca unii ce cunosc problemele Diasporei românești și cărora, de altfel, le este și destinat. Și slavă lui Dumnezeu, Arhiepiscopia dispune de preoți teologi capabili să întreprindă așa ceva.

'Almanahul' va trebui să conțină, în numerele sale viitoare, și articole scrise în limbi de circulație, pentru a se putea face astfel cunoscută istoria și spiritualitatea Ortodoxiei românești, aici, în Occident.

Întrucât, în prezent, parohiile din Diasporă nu mai primesc ajutoare bănești de la Patriarhie pentru redactarea revistelor sau buletinelor acestora, se cuvine ca 'Almanahul' să devină publicația lor prin excelență, adică reală și utilă. Desigur, acolo unde preoții din Diaspora pot să editeze în continuare revistele sau buletinele parohiale, cu propriile lor resurse, acestea își au valoarea și utilitatea lor atât pentru comunitățile respective, cât și pentru Biserica Ortodoxă Română în general.

4) O eventuală editare a unei reviste teologice a întregii Diaspore ortodoxe românești

Editarea unei astfel de reviste ar contribui, firește, la consolidarea Diasporei românești, la o mai bună colaborare între cele două Arhiepiscopii și teologii lor, și, în fine, la o mai bună cunoaștere a Ortodoxiei românești și specificului ei, în Occident.

În speranța că cele de mai sus se vor bucura de toată solicitudinea din partea Sfântului Sinod Permanent al Bisericii noastre, rămân al Prea Fericirii Voastre și al Înalt prea Sfințiilor Voastre fiu duhovnicesc, care Vă sărută dreapta,

Pr. Dr. Ioan Dură
18 ianuarie 1989
Bruxelles

N. B. Scrisoarea din 18 ianuarie 1989 și trimisă la aceeași dată Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe Române avea să fie publicată, așa cum am precizat mai sus, în revista "Mărturie ortodoxă", nr. 16, din 1992 (p. 47-52), apărută în toamna anului 1992, adică aproximativ doi ani și nouă luni după scrierea și expedierea aceleia. Însă, în nr. 16 al revistei "Mărturie ortodoxă", odată cu textul scrisorii din 18 ianuarie 1989 am publicat în preambulul acesteia și rândurile de mai jos, datate din 16 aprilie 1992. Rânduri în care evidențiam necesitatea redactării și expedierii scrisorii amintite și, totodată, constatam, cu regret, că cele solicitate în aceasta la 18 ianuarie 1989 nu deveniseră încă realitate la 16 aprilie 1992. Și iată, mai jos, respectivele rânduri:

"Înainte de a expune, în cele ce urmează, textul scrisorii noastre, din 18 ianuarie 1989, adresată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la situația Diasporei ortodoxe române din Europa Occidentală, ținem să menționăm că: a) În scrisoarea amintită ne-am referit doar la unele probleme ale Diasporei ortodoxe române, evidențiind, așa cum am precizat acolo, „câteva constatări" în legătură cu aceasta, din acel timp; b) Deși, în prezent, urmare prăbusirii regimurilor comuniste, problemele Diasporei ortodoxe românești nu mai sunt, firește, aceleași ca la data redactării scrisorii noastre, "constatările" și "propunerile" noastre, din aceasta din urmă, continuă să rămână actuale; c) Actualitatea "constatărilor" și "propunerilor" din scrisoarea noastră, precum și faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române n-a luat încă nici-o măsură în vederea îmbunătățirii activității pastorale și a unei mai bune organizări a acesteia - deși din Decembrie 1989 au trecut aproape doi ani și jumătate - ne determină să publicăm în paginile "Mărturiei ortodoxe" conținutul scrisorii din 18 ianuarie 1989.
Pr. Dr. Ioan Dură
16 aprilie 1992"

Totodată semnalăm că textul scrisorii din 18 ianuarie 1989 a fost inserat și în cartea noastră publicată la începutul anului 2018, și anume, "Dar din 'râvna casei Tale'. Articole, studii și scrisori publicate în revista 'Mărturie ortodoxă' (1982-1997)", Editura MAGIC PRINT, Onești, 2018, p. 133-137. Cu precizarea că la sfârșitul textului scrisorii inserat în cartea de mai sus, și anume la paginile 137-138, am trecut și cele de mai jos: "De notat că nici până la sfârșitul anului 2017 țările Benelux-ului nu au încă un episcop, deși sunt în acestea mulți ortodocși români în prezent. Preotul Protopop Dr. Ioan Dură a cerut în repetate rânduri sfințirea unui episcop, fie și vicar, pentru românii ortodocși din Belgia și Țările de Jos de către Biserica Ortodoxă Română, nu doar verbal ci și în scris. Concret, pe site-ul parohiei "Sf. Grigorie Teologul" din Țările de Jos (www.biserica.nl) Părintele Ioan Dură a inserat un extins articol întitulat, "Demersuri și pledoarii pentru un episcop vicar al Belgiei și Țărilor de Jos (2011-2017). Survol asupra organizării actuale a Bisericii Ortodoxe Române din Belgia și Țările de Jos". Textul articolului a fost inserat pe site-ul parohiei în septembrie 2015 și adăugit ulterior până în mai 2017. Cu precizarea că textul articolului în forma aflată pe site în mai 2017 și cu titlul, "Pledoarie pentru un episcop vicar ortodox român al Belgiei și Țărilor de Jos" a apărut în: www.Rostonline.ro din 20 mai 2017.

1) Precizăm că forma finală a textului de mai sus a fost publicată în lucrarea noastră, tipărită în iunie 2018, în țară, întitulată: "Episcop ortodox român pentru Belgia și Țările de Jos. Pledoarii, propuneri și demersuri (septembrie 2015- aprilie 2018)", Editura MAGIC PRINT, Onești, 2018, 64 pagini.