LUCRĂRI PUBLICATE ÎN 2016-2017 ȘI UNELE MĂRTURII DESPRE ACESTEA


I) Lucrări editate

A) Consacrate revistei "Mărturie ortodoxă"

  1. Volumul: "Mărturie ortodoxă". Revista comunității ortodoxe române din Olanda (1982-1998)". Redactor-Editor: Preot Dr. Ioan Dură. Impresii și aprecieri inserate în paginile acesteia. Editura MAGIC PRINT, Onești, 2016, 200 pagini. (Subliniaza "Impresii....acesteia")
  2. Dr. Mihai Neagu (Freiburg), Momente ale exilului cultural românesc: Mărturie ortodoxă, în "Buletinul Bibliotecii Române" al Institutului Român, Freiburg im Briesgau, Germania, vol. IV (XXV), 2017, p. 427-507; Extras. Editura MAGIC PRINT, Onești, 2017, 87 pagini.

B) Consacrată Părintelui Ioan Dură

  • "Omagiu Preotului Dr. Ioan Dură. Album cu dedicații pe cărți și publicații dăruite". Editura MAGIC PRINT, Onești, 2017, 327 pagini.

C) Consacrată enoriașilor parohiei cu doctorate luate la Universităţile din Olanda

  • "Romanian Orthodox Parish 'Saint Gregory the Theologian'. Schiedam, the Netherlands. Parish Members with PhD Titles Awarded by Dutch Universities, MAGIC PRINT, Onești, 2017, 40 pages.

II) Unele mărturii

Părinte Ioan, eu - ca fiică duhovnicească și statistician - socotesc că diversitatea de relații interumane pe care le ilustrați în această carte e fascinantă. E mărturie cum d-voastră ați reușit să "traversați" prin personalitățile și caracterele atâtor zeci oameni din medii foarte diverse și să vă puneți în "dialog" cu ce este mai frumos în ei. E un mare har acesta, mă gândesc eu, din care îmi doresc și eu să moștenesc o picătură, măcar să devin un om mai frumos pentru cei apropiați ai mei.

Alina Nicolaie


27 octombrie 2017

Sărut mâna și bună ziua Părinte,
Probabil vă amintiți că mama mea ne-a făcut o vizită în Olanda și a venit și la parohie în 24 sep. A rămas adânc impresionată de parohia noastră și i-a plăcut extrem de mult cuvântul dumneavoastră de învățătură.
În plus, a rămas foarte pozitiv surprinsă de cei peste 30 de doctori ai Universităților din Regatul Țărilor de Jos pe care parohia îi cuprinde sau i-a cuprins la un moment dat. Mama lucrează ca și director de proiect la Agenția de Dezvoltare Regionala Cluj, în Cluj https://www.nord-vest.ro și pe lângă curiozitatea ei personală de a citi broșura, s-a arătat interesată de a distribui informația pentru a împărți această plăcuta realitate mai multor colegi, colaboratori. E un lucru de mare mândrie națională. De atunci îmi repetă mie și Anei că ar trebui să ne gândim și noi la un doctorat, atât de mare a fost impactul:)
E oare posibil ca o publicație să ajungă și la ea (prin noi) în orice format - digital sau varianta printată?

O zi frumoasă,
Alexandru Pavel


Nr. 142/30 octombrie 2017

Preacucernice Părinte Protopop,

Răsfoind paginile albumului omagial dedicat Sfinției Voastre nu am putut decât să remarc prodigioasa activitate pe care ați desfășurat-o și să apreciez frumoasele relații cordiale pe care le-ați cultivat de-a lungul vieții cu numeroase personalități ale vieții religioase și culturale.
Încredințându-vă de prețuirea ce v-o port, îl rog pe Hristos-Domnul, "Mai Marele păstorilor" (I Pt. 5,4) să vă dăruiască ani binecuvântați de viață și spor duhovnicesc în păstorirea dreptmăritorilor creștini și în păstrarea identității de neam a românilor din ținuturile Țărilor de Jos.

Cu dragoste sfântă în Hristos,
† Irineu
Arhiepiscop al Alba Iuliei

Fotocopia scrisorii Î. P. S. Irineu
Arhiepiscop al Alba Iuliei